Premierul Florin Cîţu a declarat că nu se gândeşte, în acest moment, la o eventuală candidatură a sa la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 2024.
El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Piatra Neamţ, că nu este cazul să se discute acum despre candidaturi, precizând că, atunci când va fi desemnat candidatul pentru funcţia de şef al statului, PNL va alege pe cel mai bine clasat la momentul respectiv.
„În acest moment nu. Avem foarte multe de făcut la guvernare. Avem o campanie internă pentru PNL. PNL întotdeauna va alege un candidat la preşedinţia României – cel care va fi cel mai bine clasat atunci, nu vorbim acum. Ştiu că s-au antepronunţat alţii. Acum nu este momentul”, a spus Cîţu.
Contracandidatul său, Ludovic Orban, declara luna trecută căia în calcul să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024. „Sigur că odată ce candidez la președinția PNL, nu scot din calcul nici această perspectivă”,spunea Orban, răspunzând unei întrebări care viza o eventuală candidatură la președinția României. (sursa:www.news.ro)