CINE SĂ NE CONDUCĂ

În PNL se scoate deja armamentul greu.A trecut vremea cuțitelor, a arcurilor, s-a trecut direct la tunuri și obuziere. Mașinile 4×4 au fost înlocuite cu tancuri, în timp ce porumbeii comunicatori au fost lăsați să ciugulească ce vor mai găsi de ciugulit, astfel încât știrea falsă să fie la putere. De fapt, falsitatea nu are cum să nu fie la putere, atâta tip cât, cei doi competitori ieșiți în față, Orban și Cîțu, au renunțat la dansul de lebădă în a se menaja și a feri aparențele. Acum s-a trecut la loviturile în direct și directe. Fără menajamente. Toți pentru unu, fără ca al doilea să mai poată spera la o brand-uire a respectului post conflict. Trebuie să fim cât se poate de conştienţi că după război, mulți viteji se vor arăta. De la cei ce vor ieșii din cele mai incomode scorburi, purtând pe piept îndemnul: ”Nu trageți, eu sunt, Lăscărache! – Omul bun la toate și fidel soldat al dreptății” și până la cei care vor face dovada rezistenței din tranșee, în timp ce acțiunile lor subversive puteau fi apreciate ca fiind decontate în favoarea celui care a câștigat, indiferent de ce parte venea el. Aceștia din urmă sunt de fapt nelipsiții de la petrecere, oamenii de gumă fără de care încă nu ar exista o coerență în înfăptuire.
Vorbeam despre scoaterea în afara înțelegerilor ascunse a voinței combatanților. Încă ”mic nu știu nimic”, Florin Cîțu este obligat să joace acest rol, chiar dacă pe fond la el se află „pâinea și cuțitul”. La el se află împărțirea cașcavalului, fără ca șeful său politic, celălalt combatant, să mai poată face ceva, atâta timp cât secretul luptei lor pe viață și pe moarte, pentru a stăpâni partidul, a fost devoalat. Toată lumea s-a prins că între cei doi este o luptă directă, că ambii au ambiția necesară de a conduce partidul. În tip ce Ludovic Orban mizează pe o continuitate tradițională, Florin Cîțu vrea să fie pe val, vrea să scoată în față „noul val” și să se comporte ca un om al schimbărilor, Deja acceptând această observație suntem nevoiți să dezechilibrăm balanța, atunci când suntem dispuși să facem o analiză reală a timpului în care îl trăim.
Ludovic Orban – omul vechi, Florin Cîţu – omul nou. Trecut și viitor. Oare o astfel de gândire radicală va fi înțeleasă de cele două tabere? Cine pe cine va învinge, căci, dintr-un asemenea raționament nu va exist un câștigător real, atâta timp cât cel care va câștiga în condițiile zilei conducerea partidului de guvernământ, de fapt, va pierde pasul spre adevăratul viitor!
Astăzi, Ludovic Orban, în stilul său caracteristic de dansator din gambă și din omoplați, încearcă să fie subtil cu potențialii alegători ai lui Florin Cîțu, amintindu-le că ”Real Madrid nu a mai câștigat nici o cupă europeană de când Cristiano Ronaldo a plecat de la echipă” (sic!) Cu alte cuvinte, mai mioritice: „Păzea măi! Dacă mă fugăriți riscați să mă simt singur, singurel. Și, dacă am acest sentiment de singurătate, atunci vai și amar de cel care îmi iese în cale, căci câți ca voi întâlni Cîțu îi mai salvează, ca și cum un om lipsit de onoare mai poate salva pe cineva! L-am crescut ca pe copilul meu, și uite ce mi-a fost dat să îndur! Îmi spunea mie la orele noastre secrete de consult, doamna Dăncilă că Iuda e prin preajma mea, dar nu am vrut să-i dau crezare!
Florin Cîțu, nici el nu se lăsa mai prejos. Nu a ezitat nici un moment să nu-i dea o scatoalcă lui Ludovic Orban, când acesta și-a permis să-i tulbure întâlnirea cu activul de partid de la Iași, năvălind în sala mare a Teatrului Național, de parcă ar fi intrat la el acasă. Atunci Florin Cîțu s-a folosit mai mult de limbajul trupului și a mimicei feţei, lăsându-ne să înțelegem o gamă majoră de înjurături, unele chiar neaoșe.
Mulți din sală i-au dat dreptate lui Ludovic Orban, care încă mai este liderul PNL și, drept urmare, Florin Cîțu este acela care a călcat pe bec, încercând o răzmeriță vizibilă în rândul membrilor PNL.
Ceea ce se întâmplă „și la PNL” tinde să ne convingă de faptul că nimeni nu este înger. În această avalanșă imensă de draci. Nu există moment de liniște, atâta timp cât în propoziție este vorba de câştig.
Suntem hămesiți de vorbe și de scenete cu tot felul de salvatori ai neamului, indiferent sub ce culoare politică defilăm. Nu roșu este de vină, nici galbenul nu poate fi de vină, așa cum albastru sau verdele ar putea să ne pună piedică în încercările noastre de a mai înviora scena discursului național și european.
Avem nevoie de acel echilibru în urma căruia să nu ne mai prăbușim, să nu ne mai rostogolim ori de câte ori vrem să o luăm din loc, să mergem și noi pe urmele Europei, când acesta încearcă să o ia înainte, fără a mai semnaliza.
Paradoxal nu avem nevoie nici de Orban, nici de Cîțu, nici de Barna sau Cioloș. Avem nevoie de noi, doar de noi, cei care vom alege singuri cine să ne conducă!
ADI CRISTI