Rezultatele obţinute de cadrele didactice care au susţinut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de contestaţii) au fost publicate marţi pe site-ul titularizare.edu.ro, rata notelor peste 7 (şapte) fiind de 44,47%.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, transmis AGERPRES, procentul este în scădere faţă de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.
Procentul notelor între 5 şi 7 este de 35,49%, în creştere comparativ cu anul trecut (27,23%).
Din promoţia curentă, 40,63% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).
130 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 11.014 între 7 şi 9,99.
La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidaţi din totalul de 34.120 înscrişi.
În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, opt au fost eliminaţi, iar lucrările a 41 de candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice în anul şcolar 2021 – 2022.
Contestaţiile pot fi depuse la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv 28 iulie, până la ora 12,00. Contestaţiile pot fi transmise şi prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12,00.
Rezultatele finale se afişează în data de 3 august la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică şi inspecţia la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau online, organizate de către Inspectoratele şcolare în zilele de 4 şi 5 august. AGERPRES