35 de români au rămas ai nimănui în Afganistan.Armatele s-au retras, ambasadele s-au retras, au rămas doar civilii, în cazul românilor, „ în principal personal de securitate angajat de UNAMA, respectiv de o companie de profil. MAE, MAE, prin Ambasada României la Islamabad, a menținut și menține legătura cu cetățenii români în toată această perioadă. Și, totuși, țara se cutremură. Talibanii nu pot fi decât talibani, în timp ce președintele afgan a fugit din țară cu un elicopter ”plin cu bani”. Din nou Afganistanul se cutremură. A fost lăsat din mâinile NATO, lovindu-se deja cu capul de toți pereții. Joe Biden și-a dat examenul de incapacitate, neînțelegând rolul mâinii strânse în jurul gâtului talibanilor. După Uniunea Sovietică a urmat SUA cu o coaliție de țări postdecembristă, pentru ca acum China și Rusia să-și facă încălzirea de jur împrejurul munților afgani. Totul e să fim cât se poate de atenți la ceea ce se întâmplă.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în contextul evoluțiilor legate de situația de securitate din Afganistan, Celula de criză interinstituțională convocată din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu și-a continuat activitatea pentru sprijinirea și acordarea de asistență cetățenilor români aflați pe teritoriul afgan, pentru evacuarea acestora în condiții de siguranță.
Potrivit MAE, Ministerul și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză nisra interinstituțională vor acorda tot sprijinul misiunii Forțelor Aeriene Române, dispusă de președintele României, Klaus Iohannis, la propunerea lui Florin-Vasile Cîțu, prim-ministrul României, pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.
„MAE reamintește că începând cu data 13 august a fost ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan la cel maxim (Pericol major – Părăsiți imediat țara – MAE reiterează cu acest prilej și recomandarea fermă ca cetățenii români să evite orice deplasare în Afganistan. MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Islamabad, care asigură reprezentarea țării noastre în relația cu Afganistanul, își înregistraseră prezența 60 de cetățeni români cu activități în Afganistan, ca angajați ai Delegației UE în această țară, ai Misiunii ONU de Asistență în Afganistan (UNAMA), respectiv ai unei companii de securitate și unui ONG. La momentul accelerării deteriorării situației de securitate, o parte dintre acești cetățeni români părăsiseră deja teritoriul afgan pentru efectuarea concediului de odihnă. De asemenea, 11 cetățeni români, angajați ai Delegației UE în Afganistan, au fost recent evacuați, aceștia aflându-se în acest moment la Doha și urmând a-și continua călătoria spre România imediat ce vor fi îndeplinite toate procedurile specifice”, a transmis, luni seara, MAE.
Astfel, din datele deținute de MAE, în Afganistan se află în momentul de față 35 de cetățeni români, în principal personal de securitate angajat de UNAMA, respectiv de o companie de profil. MAE, prin Ambasada României la Islamabad, a menținut și menține legătura cu cetățenii români în toată această perioadă.
„În cazul în care se mai află cetățeni români în Afganistan care nu au contactat încă misiunea diplomatică a României din Pakistan, MAE recomandă ferm ca aceștia să se adreseze urgent Ambasadei României la Islamabad şi să comunice coordonatele proprii pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate. Celula de criză interinstituțională își continuă activitatea, în regim permanent, monitorizează evoluțiile și rămâne în contact cu partenerii internaționali ai României, respectiv cu ONU și reprezentanți ai companiei angajatoare, în vederea analizării operative a tuturor informațiilor și pentru a propune adoptarea măsurilor necesare în astfel de situații”, mai transmite MAE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad +92 51 8441476, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Acest mesaj are o componentă de salvare, chiar dacă nu vorbim decât despre prevenție. Talibanii redefinesc câmpul minat al terorismului Islamic.
ADI CRISTI