Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%, aceasta fiind o estimare a Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, joi, Dan Vîlceanu, la Ministerul Finanţelor.
„Nu, inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale (…) Din punctul meu de vedere lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei care este Banca Naţională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta şi aici daţi-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei şi nicidecum a creşterii, dar să ştiţi că nu există creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”, a spus Vîlceanu.
Potrivit datelor publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie 2021, de la 3,9% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74%, iar mărfurile alimentare cu 2,33%.
BNR a anunţat, recent, că a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.