Sudesh Amman fusese eliberat din închisoare cu mai puţin de două săptămâni înaintea atacului, în 2 februarie, după ce efectuase jumătate din pedeapsa de 40 de luni de detenţie pentru posesie şi distribuire de documente jihadiste.
Acest tânăr de 20 de ani era considerat atât de periculos după ieşirea sa din închisoare, încât era supravegheat îndeaproape de poliţişti înarmaţi, ceea ce a permis neutralizarea sa după un minut de la comiterea atacului.
După 11 ore de deliberări, juriul londonez însărcinat să examineze desfăşurarea faptelor a stabilit că poliţiştii l-au ucis pe suspect în „mod legal”, dar că autorităţile „rataseră ocazia” de a-l retrimite în închisoare cu două zile înaintea de comiterea faptelor.
La acea dată, se ţinuse de fapt o reuniune de urgenţă între ofiţeri de poliţie şi cei ai MI5 pentru că agenţi infiltraţi îl observaseră pe Sudesh Amman cumpărând o serie de articole – adeziv, aluminiu şi sticle cu băutură acidulată scoţiană – care puteau fi utilizate pentru fabricarea unei false centuri explozive.
Serviciul de probaţiune decisese în final să nu-l retrimită la închisoare, optând pentru o supraveghere întărită.
Judecătorul Nicholas Hilliard i-a felicitat vineri pe ofiţerii care „s-au expus pericolului” în cursul acestui atac, omagiind curajul lor.
Purtând o vestă explozivă falsă, atacatorul rănise cu cuţitul două persoane pe o stradă comercială din cartierul londonez Streatham. O a treia persoană fusese rănită de un ciob de sticlă, rezultat în urma tirului forţelor de ordine.
Acest atac intervenise la puţin timp după moartea la sfârşitul anului 2019 a două persoane, ucise în apropiere de London Bridge de un bărbat condamnat pentru terorism, ceea ce a făcut ca guvernul să adopte o lege destinată să împiedice eliberările automate. AGERPRES