Press Conference by Sergey Lavrov (Minister of Foreign Affairs of the Russian Federation)

Lavrov: Moscova dorește o „cooperare onestă” în Siria

Rusia dorește o „cooperare onestă” pentru găsirea unei soluții în Siria, a declarat miercuri, la Atena, șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, după ce Moscova a anunțat o „pauză umanitară” în Alep, al doilea oraș ca importanță din Siria, distrus de bombardamente, informează AFP.

„Sperăm că partenerii noștri vor trage concluziile necesare, în vederea unei cooperări oneste (…) și pentru a ajunge la o soluție politică, ce va implica în același timp guvernul (sirian) și forțele de opoziție”, a declarat ministrul afacerilor externe rus în cadrul discuțiilor purtate cu președintele republicii elene, Prokopis Pavlopoulos, în timpul vizitei sale la Atena.

Totodată, Lavrov a subliniat că SUA ar trebui să ajute la aplicarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU care condamnă susținerea grupărilor extremiste în Siria.

„Atunci când am adoptat această rezoluție, îmi amintesc de cuvintele secretarului de stat american John Kerry. El a spus: ‘oricine dorește să participe la o soluție politică nu trebuie să aibă niciodată legături cu teroriștii'”, a amintit Serghei Lavrov, vorbind în rusă și fiind tradus în greacă de un interpret. „A trecut aproape un an de atunci și noi așteptăm rezultatele acestor cuvinte”, a adăugat șeful diplomației ruse.

La rândul său, Occidentul acuză Moscova că ar fi comis probabil „crime de război” în Alep, în timpul bombardamentelor aleatorii operate pentru susținerea ofensivei guvernului sirian.

Din septembrie 2015, Moscova întreprinde bombardamente în Siria, pentru a-și susține vechiul aliat Bashar al-Assad.

Peste 300.000 de oameni au fost uciși în Siria din martie 2011, când o amplă mișcare de protest împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad a degenerat într-un război interminabil pe mai multe fronturi, între rebeli, jihadiști, kurzi și forțele guvernamentale.