În 27 august vom lansa patru măsuri de sprijin din programul de tranziţie 2021-2022, care are alocată o sumă totală de 3,2 miliarde euro, a anunţat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
„Lansările pe care o să le facem în această săptămână, în 27 august, sunt pentru submăsura 6.1 „Instalarea tinerilor fermieri”, unde sunt alocate 100 de milioane de euro, sM6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, cu 87 de milioane de euro, sumă pe care am splitat-o în două – 60,9 milioane de euro la nivel naţional şi 26,1 milioane de euro pentru zona montană. Sunt foarte mulţi fermieri mici care aparţin acestei categorii şi care fac agricultură în zona montană. Am dorit să aibă o alocare distinctă tocmai pentru a avea acces la aceste fonduri. Este ştiut faptul că sunt zone sau activităţi care obţin punctaje mai mari şi riscam ca toţi banii să meargă în acea zonă sau în acel domeniu de activitate”, a precizat Oros.
De asemenea, tot din 27 august va fi lansată submăsura sM16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare”, care prevede fonduri de 40 de milioane de euro la nivel naţional şi 10 milioane de euro pentru sectorul pomicol. „Aici avem un interes mare pentru că dorim ca tot mai mulţi fermieri mici şi medii să intre în aceste scurte lanţuri de aprovizionare, să reuşească să-şi valorifice producţia la nişte preţuri avantajoase care să îi facă sustenabili şi să rămână în această activitate”, a transmis ministrul Agriculturii.
Potrivit sursei citate, măsura de sprijin pentru activităţile neagricole sM6.2, pentru start-up-uri, va fi lansată în luna septembrie şi va avea alocate fonduri de 50 de milioane de euro, iar alte 100 de milioane de euro pentru sM 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”.
Ministrul Agriculturii a precizat că a încercat să prindă în acest program de tranziţie „toate priorităţile şi toate nevoile pe care acum le are agricultura românească”. „De aceea am lansat la sfârşitul lunii iulie şi până în 31 octombrie, această submăsură 17.1 privind asigurarea culturilor a plantelor şi a animalelor. Noi dorim ca fermierii să se obişnuiască să îşi asigure culturile, plătind 75% din poliţa de asigurare prin această măsură. Am alocat 31 de milioane de euro pentru următorii doi ani. Apoi înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol, cu o alocare 6,7 milioane de euro”, a adăugat şeful MADR. AGERPRES