Două proteste au loc, sâmbătă, în Bucureşti, faţă de restricţiile impuse de autorităţi şi faţă de introducerea certificatului verde. În Piaţa Victoriei s-au strâns câteva mii de persoane are au steaguri tricolore şi reclamă dictatura medicală, cerând libertate. Protestatarii au intonat Imnul. În piaţă sunt mame cu copii în braţe, fără a fi păstrată distanţa şi fără ca cineva să poarte mască de protecţie. În Piaţa Universităţii protestul este organizat de AUR. Protestatarii cer demisia Guvernului şi au pornit în marş către Piaţa Victoriei pentru a uni cele două proteste.
UPDATE: Protestatarii din Piaţa Univeristăţii au pornit în marş către Piaţa Victoriei, pentru a uni cele două proteste în faţa Guvernului.
”Suntem foarte mulţi şi încă nu suntem toţi. Suntem foarte mulţi oameni, veniţi alături de noi! Aşa cum am promis am făcut un miting extrem de mare pentru a-l da jos pe Cîţu”, a afirmat liderul AUR, George Simion.
”Hoţii”, ”Libertate”, ”Demisia” scandează protestatarii.
”Iohannis să audă mesajul nostru, să dea jos Guvernul ăsta ticălos”, a transmis unul dintre protestatari.
Manifestanţii au steaguri, vuvuzele, fluiere, dar nu poartă mască de protecţie şi nici distanţa între ei.
UPDATE: În Piaţa Universităţii s-au strâns câteva mii de persoane care scandează împotriva Guvernului şi cer demisia Executivului.
Oamenii se declară împotriva restricţiilor, a certificatului verde şi anunţă că nu vor să se vaccineze cu forţa.
Protestatarii se pregătesc să plece în marş către Piaţa Victoriei, pentru a uni cele două proteste, în ”cel mai mare protest din ultimii ani”.
”Avem un efectiv de jandarmi dinamic, capabil sa se redimensioneze în funcţie de numărul de participanţi la adunările publice, au transmis jandarmii din Bucureşti.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Câteva mii de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei. Protestatarii au intonat Imnul. În piaţă sunt mame cu copii în braţe, fără a fi păstrată distanţa şi fără ca cineva să poarte mască de protecţie.
”Avem imunitate, fără paşpoarte”, ”Libertate”, ”Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi” – strigă protestatarii care cer renunţarea la certificatul verde şi nu vor impunerea vacinării, susţinând că aceasta nu este o soluţie.
Protestatarii au transmis care le sunt revendicările:
1) Solicităm autorităţilor renunţarea urgentă şi definitivă la folosirea “certificatului verde” Covid pe teritoriul României.
2) Cerem ridicarea imediată a stării de alertă, care a fost prelungită în mod nejustificat şi nefundamentat din luna mai 2020 până în prezent, asigurând un cadru propice pentru numeroase abuzuri ale autorităţilor şi încălcări de drepturi ale cetăţenilor, care trebuie să înceteze.
3) Solicităm autorităţilor oprirea tuturor măsurilor de segregare a populaţiei României pe criterii medico-sanitare.
4) Solicităm autorităţilor renunţarea la orice formă de impunere directă sau indirectă a vaccinării obligatorii de orice tip.
5) Solicităm autorităţilor să promoveze şi să permită utilizarea tratamentelor medicamentoase dovedite eficiente în stadiile timpurii ale infecţiei cu Sars-Cov2, pentru evitarea supraaglomerării spitalelor.
6) Solicităm autorităţilor oprirea tuturor măsurilor abuzive şi discrimitatorii la adresa unor categorii profesionale (cadre medicale, personal MAI, personal ISU, cadre didactice, studenţi, etc).
7) Solicităm menţinerea deschise, cu prezenţă fizică, a tuturor unităţilor de învăţământ, de la cel preşcolar până la cel universitar, fără mască obligatorie, fără constrângeri de niciun fel (testare obligatorie pentru elevi şi studenţi, certificat verde pentru profesori, etc).
Solicităm autorităţilor renunţarea imediată la măsurile restrictive, dovedite inutile şi ineficiente, care afectează activitatea unor sectoare întregi din economie, atât la nivelul angajatorilor, cât şi al angajaţilor.
9) Solicităm autorităţilor să asigure accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate al tuturor cetăţenilor, fără a transforma spitale întregi în unităţi dedicate covid – măsura care duce la creşterea dramatica a mortalităţii în rândul pacienţilor care suferă de alte afecţiuni grave, acute sau cronice.
10) Solicităm autorităţilor reglementarea strictă şi plafonarea urgentă a preţurilor la energie şi gaze, a căror creştere explozivă poate afecta serios nivelul de trai al multor cetăţeni Români, pe fondul inflaţiei, crizei economice, şi apropierii sezonului friguros.
11) Solicităm Guvernului României şi tuturor autorităţilor statului Român sa înceteze adoptarea şi aplicarea unor măsuri şi restricţii abuzive şi nelegale, care, sub pretextul pandemiei, încalcă Constituţia României si drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor Români.
12) Solicităm cu fermitate ca cele trei puteri din stat (Executivă, Legislativă şi Judecătorească) să respecte Constituţia României şi să îşi respecte cu stricteţe toate atribuţiile, responsabilităţile şi regulamentele specifice de funcţionare.
Protestul este organizat de Asociaţia Calea Neamului, Asociaţia NEAMUNIT, Asociaţia Alianţa Părinţilor, Grupul Civic Starea de Libertate şi Grupul Civic Legitimă Apărare.
(sursa:www.news.ro)