Vorbind despre instituțiile de securitate și apărare, 56 la sută din moldoveni au „cea mai mare încredere” în pompieri și serviciul SMURD (Serviciul Mobil de Urgență al României), iar împreună cu persoanele care au, pur și simplu, „încredere”, cifra se ridică la peste 90 la sută. Așa arată datele unui sondaj realizat de CBS-AXA, care a stat la baza studiului „Percepția populației despre amenințări și instituții de securitate ale Republicii Moldova”. Cercetarea a fost realizată de Centrul de Informare și Documentare NATO din Chișinău, în cooperare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning (București), transmite IPN.
La celălalt pol al încrederii sunt judecătorii și sistemul justiției în ansamblu, în care are „cea mai mare încredere” doar 3,2 la sută respondenți.
Cercetătorii se concentrează pe amenințări interne și externe. Ei iau în calcul gradul de informare, sursele și preocupările cetățenilor Republicii Moldova în domeniul securității și apărării, relațiile cu state terțe, amenințările convenționale, de unde se așteaptă și de unde vine sprijinul în cazul materializării unei amenințări, increderea în instituțiile de securitate și cele de responsabilitate politică etc.
La compartimentul „Amenințări convenționale, sprijin și orientarea de securitate a Republicii Moldova”, se vorbește despre „amenințările de securitate clasice – state, organizații internaționale”. Autorii constată că moldovenii le percep pe acestea ca pericole nu prea mari. „Rusia are 24,1 la sută din percepțiea amenințării, urmată de opțiunea „nu există asemenea amenințări” – 21,8 la sută. Podiumul e completat de organizații teroriste – 20,5 la sută și de „Nu știu/Nu răspund”. În sondaj apar SUA și NATO, cu 10,5 la sută și, respectiv, 10,2 la sută respondenți care le califică ca și amenințări. România are 4,4 la sută opțiuni ca amenințare.
Cercetătorii menționează că interesant este sprijinul în cazul unei amenințări. România deschide topul surselor de sprijin în caz de necesitate, urmată de Rusia și UE, toate cu peste 30 la sută. 31 la sută din cei chestionați cred că Republica Moldova poate face față în mod independent față unui pericol de securitate.
Autorii consideră că rezultatele studiului pot fi utile „în procesul de evaluare și reformare a sectorului de securitate a Republicii Moldova, de consolidare și dezvoltare a capacităților de apărare a statului și în asigurarea unui nivel de siguranță cetățenilor săi”.
(sursa:www.deschide.md)