Rugbiștii pregătiți de antrenorii Mihai Stuparu și Ioan Iftode au pierdut cu scorul de 26-52 (5-26) meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu RC Bârlad, în cadrul etapei a V-a a returului Diviziei Naționale de Seniori, competiţie la care formaţia Politehnica Iaşi a fost invitată de Federaţia Română de Rugby (FRR) să evolueze în afara întrecerii.
În ciuda scorului sever, oaspeţii au lăsat o bună impresie, punctele ieşenilor fiind opera eseurilor reuşite de Nicuță, Micu, David și Michiduță, la trei dintre acestea Michiduță reușind transformările.
Politehnica Iaşi a evoluat în următoarea alcătuire: David, Goncear, Vieru-Găină – Fânariu, Bișoc – Holbocianu, Vasilache, Sandu – Ilie, Michiduță (căpitan) – Nicuță, Curcan, Deliu, Rusu – Micu (au mai jucat Matei, Drăgan, Gafița, Buburuzan și Dimitriu).
„Am avut o primă repriză cu câteva greșeli în apărare. În actul secund am avut posesie mai bună și am marcat trei eseuri. Condiția fizică a fost bună, dar avem de lucru la relațiile de joc”, a declarat la finalul întâlnirii antrenorul Mihai Stuparu, pentru site-ul clubului.
Partida a fost condusă de arbitrul Loredana Juncanariu, jucătoare de bază la campioana CS Politehnica Iaşi și în echipa națională a României de rugby în VII.
Următorul meci la echipei noastre este programat pe 30 octombrie, în deplasare, cu CSM Galați, formație care în aeastă etapă a cedat cu scorul de 10-12, în deplasare, la RC Năvodari.