Ministrul Sănătății: Administrarea celei de-a treia doze contra COVID-19 ar putea începe în decembrie

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin contra noului coronavirus ar putea începe în luna decembrie, primii fiind lucrătorii medicali. Comitetul național de coordonare a imunizării examinează data care să înceapă rapelul, dar și care va fi combinația de vaccinuri, în funcție de primele doze administrate. Informațiile au fost prezentate de către ministra sănătății, Ala Nemerenco, în plenul Parlamentului, unde este examinat proiectul care prevede acordarea indemnizației în cazul contractării infecției COVID-19 doar personalului medical vaccinat, transmite IPN.

Ministrul a precizat că în rândul lucrătorilor medicali, care numără și infirmierele, acoperirea cu prima doză constituie 91%, iar cu schema completă – puțin pete 86%. Dat fiind faptul că în luna martie lucrătorii medicali au fost cei care erau imunizați primii, administrarea dozei a treia tot cu ei va începe.

Ala Nemerenco a menționat că săptămâna viitoare a fost declarată Săptămâna Vaccinării, urmând să fie desfășurate mai multe acțiuni de informare și promovare a vaccinării contra COVID-19, inclusiv cu implicarea echipelor mobile.

Proiectul votat prevede că lucrătorii medicali nevaccinați împotriva COVID-19 nu vor beneficia de indemnizația unică de 16 mii de lei din partea statului în cazul în care se vor infecta cu noul coronavirus. Nici indemnizația de o sută de mii de lei nu va mai fi acordată familiei în cazul decesului lucrătorului medical infectat cu noul coronavirus, dacă acesta nu era imunizat.

De la începutul campaniei de vaccinare, au fost administrate 1,4 milioane de doze, peste 839 de persoane fiind vaccinate cu ambele doze. Până în prezent, în țară au fost înregistrate peste 321 de mii de infectări cu COVID-19, iar bilanțul deceselor asociate noului coronavirus a depășit 7 300 de cazuri.

(sursa:www.deschide.md)