La împlinirea unui an de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a prezentat, în cadrul unei conferinţe extraordinare de presă, desfăşurată în sistem online, cele mai importante proiecte pe care actuala administrație judeţeană le-a inițiat, continuat sau finalizat în cele 12 luni care au trecut de la învestirea în funcţie.
Principalele declaraţii ale preşedintelui CJ Iaşi:
- “Prioritatea noastră a fost și este dezvoltarea județului și am investit până acum 1,47 miliarde de lei din bugetul Consiliului Județean în realizarea acestui deziderat. Am obținut, de asemenea, fonduri guvernamentale și europene pentru proiectele Iașului. Vorbim despre 16 milioane de lei din fonduri guvernamentale pentru parcurile industriale Miroslava 2 și Lețcani, dar și de peste 40 de milioane de lei prin Proiectul Combat Covid, pentru dotarea a cinci din cele șase spitale din subordinea Consiliului Județean.
- În ceea ce privește infrastructura rutieră, am modernizat și asfaltat aproximativ 200 km de drumuri județene – peste 100 km prin Direcția Proiecte, cele două axe Iași – Suceava și Iași – Botoșani, și peste 80 km prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Iași. Am alocat peste 77 milioane de euro pentru realizarea obiectivelor de investiții privind drumurile județene, aprobate prin hotărâri ale Consiliului Județean Iași. Peste 73 de km de drum județean din opt comune vor fi reabilitați și modernizați prin „Înființarea centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași”. Pentru acest proiect am semnat contractul de finanțare și am scos la licitație contractul de achiziție publică de proiectare. Tot la etapa de proiectare este și Centura ocolitoare a municipiului Iași-varianta Sud, pe traseul Uricani-Cicoarei.
- Sănătatea este un domeniu în care am investit anul acesta peste 784 de milioane de lei. Am asigurat și finalizarea lucrărilor cu fonduri europene de reabilitare și modernizare a celui mai mare tronson de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, care urmează să fie dat în folosință, sperăm cât de curând. Tot la Spitalul de Pediatrie am înființat prima secție de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din Moldova și vom extinde Unitatea de Primiri Urgențe. În plus, am demarat procedurile pentru construirea a două spitale de la zero: Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași și Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iași. În contextul pandemiei, am operaționalizat șase centre de vaccinare coordonate de Consiliul Județean pentru a susține imunizarea ieșenilor – centre care sunt printre cele mai performante din județ. Am înființat Centrul Județean de Comunicare Medicală COVID19 Iași – proiect unic în țară, în care mai multe instituții din județ medicale și administrative colaborează voluntar pentru a comunica despre modul în care evoluează situația epidemiologică și cum ne pregătim în continuare să îi facem față.
- Parcurile Industriale sunt proiecte esențiale pentru dezvoltarea economică a județului Iași, care au lipsit cu desăvârșire până acum. Încă de la preluarea mandatului, am deblocat Proiectul Iași Industrial Park de la Lețcani. Aici au început deja lucrările, iar în maximum doi ani, parcul industrial va fi operational și vom fi pregătiți cu infrastructura necesară pentru a atrage investitori și a crea noi locuri de muncă. Am scos la licitație contractul de achiziție publică de servicii de proiectare, faza PUZ, pentru obiectivul de investiții „Parc Industrial Holboca” și am demarat procedurile pentru operaționalizarea de parcuri industriale și la Pașcani, Dumești, Deleni.
- Dezvoltăm infrastructura aeroportuară și vom avea un nou terminal la Aeroportul Internațional Iași, până la finalul anului 2023, cu facilități suplimentare, prin care vom crește capacitatea de procesare a pasagerilor până la 3,5 milioane. Totodată, anul acesta am adus pe Aeroportul Iași cel mai mare operator aerian – Lufthansa, care operează zborul Iași – Frankfurt. Blue Air va deschide în primăvară o bază operațională la Iași și va opera zboruri directe și de conexiune către peste 23 de destinații. Prin zborurile operate și de ceilalți operatori aerieni – Wizz Air, HiSky, Tarom, Austrian Airlines, Iașul este astfel conectat cu cele mai mari centre europene.
- Cel mai mare proiect regional cu fonduri europene, de peste 509 milioane de euro, este derulat de Peste 40 de UAT-uri din județul Iași și 4 UAT-uri din județul Neamț vor beneficia de apă și canalizare prin “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași, în perioada 2014 – 2020”.
- În procesul administrativ, am eliminat 12 taxe speciale practicate de Direcția Arhitect Șef și de Biroul Relații cu Publicul, Arhivă și Secretariat. De asemenea, am alocat 1 milion de lei finanțare nerambursabilă pentru proiectele societății civile în baza legii 350/2005.
- La capitolul Mediu, am operaționalizat Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Iași. SMID Iași este acum 100% operational și am obținut avizul de mediu pentru „Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul lași 2019 -2025”. Am organizat campania de ecologizare Iași Mai Verde prin acțiuni de curățenie în întreg județul, dar și acțiuni de plantare în pădurile județului.
- În domeniul cultural, am finalizat proiectul de consolidare și refuncționalizare a clădirii monument istoric din strada Vasile Alecsandri nr. 6, unde am inaugurat Casa Muzeelor, am semnat contractul de grant și am scos la licitație contractul de execuție a lucrărilor pentru restaurarea și integrarea turistică a monumentului istoric Ansamblul Muzeal “Ion Creangă” Iași, care include și reabilitarea Bojdeucii. De asemenea, am aprobat în plenul Consiliului Județean finanțarea actualizării și elaborării documentației tehnico-economice pentru „Reparații capitale la clădirea Teatrului pentru Copii și Tineret “Luceafărul”. Am alocat un milion de lei pentru susținerea FILIT și un milion de lei pentru Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Am continuat investițiile pentru reparații la muzeele Pogor și Gane, care se desfășoară conform graficului.
- Am oferit sprijinul necesar pentru construirea caselor de tip familial care să le ofere copiilor aflați în grija DGASPC Iași condiții de viață și de studiu mai bune.
„Acestea sunt doar o parte dintre proiectele pe care ne-am concentrat în primul an de mandat. Le mulțumesc ieșenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și îi asigur că voi duce la îndeplinire întregul program de guvernare, împreună cu echipa de conducere, consilierii județeni și toți angajații Consiliului Județean și ai instituțiilor subordonate”, a declarat Costel Alexe.