Scriitoarea uruguayană Cristina Peri Rossi, recompensată miercuri cu prestigiosul premiu literar spaniol Miguel de Cervantes

Scriitoarea uruguayană Cristina Peri Rossi, recompensată miercuri cu prestigiosul premiu literar spaniol Miguel de Cervantes, consideră literatura, căreia i-a dedicat peste 50 de ani din viaţă, ultima redută împotriva banalităţii şi adevăratul instrument de luptă împotriva dictaturilor şi în favoarea feminismului, relatează EFE.

Peri Rossi, născută în Montevideo la 12 noiembrie 1941 deşi trăieşte la Barcelona din anii 70 şi deţine cetăţenia spaniolă, este una dintre scriitoarele cele mai emblematice de limbă spaniolă şi autoarea unei ample opere narative, poetice, eseistice şi jurnalistice, tradusă în 15 limbi străine.

Povestitoare, romancieră şi poetă Cristina Peri Rossi este considerată una dintre cele mai importante autoare latino-americane care au publicat în perioada de după „boom-ul romanului latino-american”. Ea face de asemenea, parte dintr-un grup de scriitoare din America Latină – precum Nelida Pinon , Isabel Allende , Rosario Ferre, şi Elena Poniatowska – care au câştigat faimă la sfârşitul secolului al XX-lea.

Deşi ficţiunea lui Peri Rossi este adesea despre femei, problemele de gen nu limitează munca ei, care este în general ironică, înţeleaptă şi metafizică .

Prima carte a lui Peri Rossi, Viviendo („Living”) şi publicat în 1963, este o colecţie de naraţiuni cu protagonişti feminini, cu care a câştigat mai multe premii literare. Una dintre caracteristicile operei sale este totuşi nesocotirea limitelor şi convenţiilor de gen.

Deşi a cultivat diferite genuri literare, Peri Rossi se consideră o scriitoare totală. A început să publice cărţi de povestiri iar cu primul său roman, „El libro de mis cousins”, a obţinut recunoaşterea în Uruguay şi prietenia lui Julio Cortazar, care a considerat-o în anii 60 „marea renovatoare a naraţiunii scurte”.

A câştigat mai multe premii literare la începutul carierei sale pentru poezia şi povestirile ei. Cartea „Los museos abandonados” (1969; „Muzeele abandonate”) este o serie de nuvele, dar unii consideră că este un roman scurt.

A plecat din Uruguay în 1972 pentru a scăpa de represiunea politică din partea guvernului militar şi s-a mutat în Spania, unde a lucrat ca ziaristă la Barcelona , publicând în Diario 16 şi El Periodico.

În Spania, publică în 1976 „Diaspora” o carte de poezie. În „Descripcion de un naufragio (1975; „Descrierea unui naufragiu”) şi „Una pasion prohibida” (1986) ea explorează tema exilului. Într-una din poeziile sale, afirmă: „Exilul te învaţă să trăieşti doar cu ceea ce este esenţial, deşi ceea ce este esenţial nu este întotdeauna puţin”.

Alte lucrări ale sale sunt „La nave de los locos” (1984 ) şi „La ultima noche de Dostoievski” (1992)

„Nu a existat niciodată o lume fără literatură, dar majoritatea oamenilor pot trăi fără literatură, citesc foarte puţin, devin bogaţi, preşedinţi, judecători, fără să citească … ei bine, oamenii care mă interesează citesc”, sublinia în urmă cu mulţi ani Peri Rossi.

„Cred că lectura este îmbogăţitoare, deşi în unele cazuri poate şi răni. Oricum, în zilele noastre există cinematograful şi cred că marile romane ale secolului XX au fost scrise în cinematografie, mult mai mult decât în literatură. Poezia este însă diferită, pentru că nu poate fi dusă la cinema. Poate că va exista un fel de roman comercial pentru divertisment, iar apoi poezia va rămâne ca teritoriu al intimităţii şi al spaţiului de neînlocuit”, declara premonitoriu autoarea uruguayană.AGERPRES