Stăm blocați la barieră. Dar nu la orice fel de barieră, ci la aceea construită din suma mentalităților poporului român, sumă care devine din ce în ce mai agresivă prin mărime. Avem nevoie de o eliberare, de o înlesnire a mișcării care să ne permită cel puțin să ducem mâna la nas sau la buze. Să fim în stare să comunicăm ca mafioții sau să dăm bezele celor care ne privesc și, mai ales, ne cred pe cuvânt. De mult nu ne mai aparținem nici cât negru sub unghii, chiar dacă acest negru nu face parte din suma probelor adunate în Dosarul Rasismului.
Din față și din spate nu mai trece nimeni, cum de altfel nici din părțile noastre laterale circulația nu mai este posibilă. Suntem ținuți pe verticală, ca un Pom de Crăciun. Între noi nu mai este loc decât de acea distanță medicală înghesuită la limita a doi metri, fără nici un fel de compromis, așa cum în afara compromisului rămân masca de protecție, igiena mâinilor…Este ca și cum eticheta timpului ne obligă să nu mai umblăm goi, să punem pe noi de la lenjeria intimă la șapca sau pălăria, nu atât modelele dictate de moda vremurilor cât mai ales de nevoia de protecție, de salvare.
După doi ani de pandemie am devenit mai singuri decât eram înainte în Cluburile de Noapte, dar mult mai ocupați de sarcinile pe care am fost obligați să ni le asumăm. Certificatul verde tinde să fie legalizat ca obligație fără de care nu mai putem ieși din casă, cenzurându-ne orice plan de dus la îndeplinit, începând de la imposibilitatea de a ne programa prezența și de a participa în direct la tot ceea ce ne oferă agenda zilei.
Un lucru minor, cu o restricție construită în primul rând din bun simț, devine de maximă importanță atunci când lipsa acestei minime protecție favorizează extinderea pandemiei, care riscă practic să fie scăpată din mâini.
Certificatul verde este înțeles de cei care se opun vaccinării ca un atentat la libertatea cetățeanului, uitând că nimeni nu îl obligă pe cetățean să se vaccineze atâta timp cât acesta va contribui cu garanții irefutabile la securitatea celor care populează mediul ambiant. Colectivul nu ar trebui să fie pus sub sancțiunea individului, chiar și numai pentru ca drepturile civile ale acestuia să fie respectate. Atâta timp cât țara trece prin pandemia dictată de lupta împotriva virusului Covid -19 accentul principal se pune pe securitatea colectivului format din ”indivizi curați”, supuși rigorii măsurilor de igienă acceptate ca fiind arma cu care se duce lupta împotriva pandemiei. Nici o abatere nu poate fi permisă, chiar dacă astfel se încalcă dreptul individului la liberă mișcare, de exemplu, numitorul comun nu va mai fi interesul acestuia, ci interesul colectivității.
În societate s-a creat deja o falsă problemă, aceea prin care sunt accentuate libertățile de care beneficiază vaccinații și prigoana la care sunt supuși nevaccinații.
Ieșiri în stradă, scandări de lozinci împotriva celor care nu vor să țină seama de drepturile individului, smulse din contextul în care binele nu mai contează, binele fiind rupt din contextual vieții de zi cu zi, de parcă nu am trăi împreună în duritatea pandemiei. Chiar dacă, din când în când, moartea șterge suferințele celor care răgușesc din strigarea dusă la paroxism împotriva vaccinării și, în cele din urmă, își dau obștescul sfârșit, companionii lor nu vor să învețe din astfel de greșeli, mergând asemenea oilor, cu aceeaşi turmă, prăbușindu-se în prăpastia inconștienței, așa cum istoria ne oferă mărturiile unui astfel de atitudini a inconștienței umane.
Noul guvern PSD-PNL este în pragul nașterii, chiar dacă încă moașa nu a ajuns la căpătâiul gravidei, lăsată în zbaterea durerilor facerii. Klaus Werner Iohannis s-ar putea supăra de modul în care au înțeles medicii să se ocupe de această nouă naștere la care s-a dispus din start cine să fie tatăl. De această data la Cabinetul lui Iohannis se vor prezenta alți doi posibili tați, fără ca să știm cum va reacționa Klaus Werner Iohannis. Dacă va recunoaște și el pe unul dintre cei doi, ca fiind părintele legitim, atunci vom fi nevoiți să credem că mama este curvă, în timp ce Nicolae Ciucă, alegerea prezidențială în postura premierului desemnat, rămâne să interpreteze rolul bărbatului înșelat.
ADI CRISTI