O NOUĂ HORĂ A UNIRII

Guvernul este pe punctul ieșirii în larg. Golful dezbaterilor și a negocierilor își vede marginile din ce în ce mai îndepărtate, oferind necuprinsului șansa de a ne elibera de restricțiile limitării.
Guvernul are în concepția sa șansa cuprinderii unui nou început, în timp ce aranjamentele devin acceptate prin dialog și compromisuri, în cele din urmă acceptate. Totul s-a făcut sub ochii celor interesați de acest tip de înțelegeri politice, presa având cel mai mare rol în a menține trează orice încercare de derapaj. Tot presa și-a rezervat șansa de a răscolii zonele neclare și compromise de tot felul de perdele de fum, scoțând la lumină eventualele jocuri lamentabile, dar decontate încercărilor unora de a-i păcălii pe ceilalți.
Lupta pe față pentru câștigarea postului de prim ministru, între PNL și PSD a fost un exemplu de negociere cvasi liberă, dacă ținem cont că ultimul cuvânt, conform legii, îl are președintele țării, prin prerogativa sa constituțională de a desemna pe el care, trecând de votul Parlamentului poate fi un prim ministrul guvernului său. Posibila bâlbâială în a găsi sau pierde în direct câte un candidat pentru această funcție executivă a statului de drept, funcție prin care majoritatea parlamentară conduce efectiv țara, nu ne îndepărtează de pulsul realității, capacitându-ne atenția, dar și datul cu părerea despre tot ceea ce este absorbit de pe scena politică a țării.
Aparenta „țigăneală” în piața publică a țării are de fapt partea sa pozitivă și anume deschiderea ferestrelor și a ușilor negocierilor, astfel încât să fie redus pericolul „aranjamentelor pe sub mese” sau cele din culisele puterii. Oricum, trebuie să apreciem unde s-a ajuns cu această deschidere a discuțiilor pe tema programului de guvernare, a împărțirii puterii, prin dialogul deschis al celor care doresc să-și asume anumite ministere, precum și performanțele noilor lor funcții.
Faptul că, pe parcursul a trei săptămâni, în special, formulele de guvernare se schimbau precum cămeșile, de fiecare dată aceste modificări erau supuse comentariului public în zona liberă de dialog, a piețelor publice, ceea ce a reușit să atenueze formula ce a ajuns să fie oficială. Toate energiile negative au fost consumate în astfel de comentarii, detensionând în cele din urmă drumul înspre Palatul Victoria, evident via Palatul Cotroceni, palat care a ajuns în ultima vreme ostil propunerilor liderilor PNL. Există deja o fisură între liberali și Klaus Werner Iohannis? Se poate observa cu ochii liberi că zbaterea din această vară a lui Florin Cîțu a fost în final, iată, o mare dezamăgire. Degeaba a luat partidul, gândind că președintelui partidului îi revine și funcția de prim ministru, în momentul în care partidul dă tonul la guvernare. Nu a fost să fie, pentru că mutălăul a intervenit pe „firul scurt” și a dat o nouă orientare liberalilor de catifea, plușați până-n măduva oaselor. După ce era deja de notorietate dragostea fără ocol a lui Klaus Werner Iohannis față de Florin Cîțu, căruia îi accepta încă toate năstrușniciile, dintr-o data președintele de la Cotroceni s-a „îndrăgostit de Nicolae Ciucă care, de la înălțimea celor patru stele a demonstrat că știe să lustruiască mai cazon și mai în siguranţă. Fără ca să-și dea seama Florin Cîțu s-a trezit pe neașteptate în aer, sub tălpile sale ne mai găsind o suprafață de sprijin. Simțind ca o săgetare de inimă monstrul născut și crescut la sânul său subdezvoltat. La o așa alimentație nici că se imagina o altfel de reacție, chiar și atunci când adevăratul general din strigătura lui Ludovic Orban („Cine este generalul?!”) a fost întrebat de o ziaristă rătăcită prin presă, ca prin Pădurea cu tot felul de vrăjitorii,: „Îl mai doriți pe Florin Cîțu…?”
Acum, sunt așteptate partidele, prin liderii lor, să ajungă la Cotroceni de unde să reușească să ia nu doar lumină, cât mai ales să ia noul azimut după care vor trebui să-și ordoneze mișcările.
Astăzi va mai trece o zi. Vom încerca să fim cu ochii deschiși și să urmărim cine vor ajunge la FINIȘ, cine va îmbrăca tricoul campionului.
Chiar dacă acesta are în general culoarea galbenă, de această dată va trebui să acceptăm și geaca roșie a lui Klaus Werner Iohannis, dar și verdele maghiarilor, în discreția constantă a obsedatelor pretenții ale lui Nem tudom romano.
Să facem o nouă horă a unirii, de această data înconjurând Carpații, așa cum frații mai știu să facă și să desfacă ceea ce era deja făcut.
ADI CRISTI