AȘA CUM DIN MOARTE SE IESE

Din 21 decembrie 1989 toată România s-a trezit. A deschis fereastra și a lăsat aerul libertății să o scoată la viață, să o scoată afară, pe terenul de înviorare, în pragul ce controlează trecerea noastră prin viață. Ajungem astfel să fim mult mai aproape de realitatea care ne ține minte decât de iluzoria înveșmântare cu giulgiu din care umbra lasă o dâră neagră pe amintirea ce  vrea să ne  țină de mână, să rămână parte din partea celor care trec prin cântec, ”trec rânduri–rânduri muncitorii, cu steagu-n vânt desfășurat, e steagul marilor victorii, de partid înălțat! Dar, ce să vezi? Muncitori, nema! Steag, aşijderea. Chiar dacă s-ar putea descoperi un exces de steaguri de tot felul de culori, pe fond nu este nici unul care să domine, atunci când vorbim despre un anume steag al partidului. Dar, ce mai este partidul? Cine sunt cei care reușesc să dea nume partidului? „Nişte oameni, acolo si ei, / Care stiu dureros ce e suta de lei. / De sunt tineri sau nu, după actele lor, / Nu contează deloc, ei albiră de dor / Să le fie copilul c-o treaptă mai domn, / Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!”

Vocea poetului devine puternică, chiar și atunci când mângâie cu șoapta până la sânge. „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt / E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare.”  Și uite așa maestru George Lesne își upgradează poemul, inițial dedicat Majestății Sale, Regele Mihai, oferind exemplu de elasticitate a gândirii artistice, într-un mod strălucitor de pragmatic, atunci  când istoria este forțată să-și schimbe pasul cu alergarea, în zona de evenimente.

Fără prea multe întrebări, fără prea mult comentarii, cu o simplă întoarcere din condei, iată cum s-a reușit trecerea de monarhie la comunism și de la comunism la capitalism.

Astăzi ne revine bucuria de a constata că „nimic nu este nou sub Soare”. Totul se rânduiește într-un firesc, greu de combătut, greu de scos din matca sa originală, chiar dacă nervozitatea timpului prezent ne aduce mai mult față în față cu nebunia timpului prezent, această stare de  șoc din care cu greu mai reușim să ieșim.

Pe 21 decembrie 1989, în fața Hotelului Intercontinental din București, s-a format prima baricadă a Revoluției Române din Decembrie 1989. Acest model de refuz, de împotrivire, de contestare a urmat declanșării Revoluției din 14 decembrie 1989 de la Iași și mai apoi a revoltei timișorenilor din 15-20 decembrie 1989.

A fost necesară  o săptămână în care întreaga țară să ia foc, în care întreaga țară să fie cuprinsă în iureșul revoltei mocnită și crescută timp de aproape 40 de ani de bătaie de joc, de drepturi civile încălcate sau ignorate, schimbate cu bunul plac al celor care nu  numai că nu ne conduc, dar grija lor ajunge să fie confiscată doar de interesele particulare ale acestora, fără ca țara să-și regăsească problemele în aria protejată de preocupări.

Astăzi ne pregătim să aniversăm 32 de ani de la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, moment ce ne-a adus față în față cu declanșarea revoltei populației acestei țării descoperită sub frica gestionată de regimul dictaturii comuniste. Spaima care ne-a sudat de trupul țării a reușit să fie pur și simplu spulberată, oferind ca preț eroii martir ai revoluției, cei care au continuat întru cinstire jertfa poporului român pentru libertate și dreptate, pentru prețuirea efortului pe care l-au adus înaintașii noștri, oferind țării garanția continuității întru demnitate.

Ne apropiem de momentul în care acul balanței ne va aduce, peste trei ani din acest moment, în fața a 35 de ani de comunism și a 35 de ani de capitalism, oferindu-ne șansa de a decide „pe viu” care sunt adevăratele avantajele pe care cei 35 de ani de capitalism le-a adus țării și care sunt rănile pe care comunismul a continuat să le mențină sângerânde asupra mentalității poporului lăsat liber să-și aleagă propriul destin.

Doar așa vom avea în clar șansa de a ne numi învingători sau învinși față de un regim politic din care trebuie să învățăm cu exemple proprii că am ieșit învățați și nu doar pentru că am reușit să ieșim pur și simplu.

Mentalitatea de învingător nu se tipărește în nici o tipografie a lumii, ea este pur și simplu o încrustare în carne vie, o ardere a umărului celui care se face responsabil de această ieșire la suprafață. Din comunism se iese în picioare, așa cum din moarte se iese!

ADI CRISTI