„Ministerul Sănătăţii a realizat, conform graficului stabilit, primul jalon din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – componenta Sănătate. (…) Manualul stabileşte metodologia de înfiinţare şi avizare, precum şi criteriile de prioritizare a centrelor comunitare integrate, indiferent de modul de finanţare al acestora. Documentul prevede înfiinţarea a 200 centre comunitare integrate până în anul 2025 care vor asigura servicii medicale împreună cu servicii sociale şi educaţionale, în special pentru grupurile identificate aparţinând populaţiei vulnerabile preponderent din mediul rural”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis, joi, AGERPRES.
La nivel naţional îşi desfăşoară activitatea 1.822 asistenţi medicali comunitari şi 463 mediatori sanitari care furnizează servicii de asistenţă medicală comunitară pentru populaţia aparţinând grupurilor vulnerabile, în special urmărirea gravidei şi a copilului cu vârsta de 0-1 an, sau derularea campaniilor de vaccinare, se menţionează în comunicat. AGERPRES