OMS: Alimentatia sanatoasa ajuta in lupta contra multor boli. Printre acestea: bolile cardiovasculare, diabet zaharat sau cancer

Alimentația sănătoasă ajută împotriva multor boli netransmisibile, printre care bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, diabet zaharat sau cancer și împotriva malnutriției, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Odată cu creșterea producției de alimente procesate, urbanizării rapide și a schimbării stilului de viață s-a ajuns la o schimbare a modelelor dietetice. Astfel, oamenii consumă mai multe alimente bogate în proteine, grăsimi, zaharuri libere sau sare în defavoarea fructelor, legumelor sau fibrelor alimentare.
Ghidurile OMS recomandă, pentru o alimentație sănătoasă:
·         Introducerea fructelor, legumelor, leguminoaselor (de tipul lintei, fasolei) și cerealor integrale în alimentație
·         5 porții de fructe și legume pe zi. Cu toate acestea, cartofii, cartofii dulci sau manioc și alte rădăcini cu amidon nu sunt clasificate ca fructe sau legume.
·         Mai puțin de 5% din energia totală să provină din aportul de zaharuri. Cele mai multe zaharuri libere sunt adăugate în produsele alimentare sau băuturi de către producător, bucătar sau consumator. De asemenea, aceste zaharuri sunt în mod natural în miere, siropuri, sucuri de fructe și concentrate de sucuri de fructe.
·         Mai puțin de 30% din aportul total de energie să provină din aportul grăsimilor. Grăsimile nesaturate care găsesc în uleiurile de pește, avocado, nuci, floarea-soarelui, rapița și măsline sunt de preferat în favoarea grăsimilor saturate – din carnea grasă, unt, palmier și ulei de cocos, smântână, brânză, ghee și slănină. Grăsimile industriale trans nu sunt recomandate și trebuie evitate, adică acele grăsimi găsite în produsele alimentare prelucrate, fast-food, alimente gustare, alimente prăjite, pizza congelată, plăcinte, prăjituri sau margarinele.
·         Consumarea a mai puțin de 5 g de sare pe zi – echivalent cu aproximativ o linguriță- ajută populația adultă să evite dezvoltarea bolilor cardiovasculare sau accidentului vascular cerebral. De asemenea, se recomandă folosirea sării iodate.
 
Recomandările OMS pentru alimentația sănătoasă a copiilor cuprind următoarele măsuri:
·         Sugarii trebuie să fie hrăniți exclusiv prin alăptare în primele 6 luni de viață.
·         Sugarii trebuie să fie alăptat în mod continuu până la vârsta de 2 ani.
·         Peste vârsta de 6 luni, laptele matern ar trebui să fie completat cu introducerea treptată a unor alimente complementare dense adecvate, sigure și nutritive. Nu se indică sarea și zaharurile în componența alimentelor sau preparatelor.

Statele membre OMS au semnat un acord prin care se angajează ca până în anul 2025 să reducă aportul și consumul crescut de sare cu 30%, să se reducă la jumătate incidența diabetului zaharat și obezității în rândul adulților și copiilor, dar și numărul copiilor supraponderali, potrivit Ghidurilor OMS din 2013 și 2014.