STRATEGIA CU SCHEPSISUL EI

Se vorbește în continuare despre minunile pe care alde Cristian Ghinea, cel care a fost fugărit de ambițiile sale din USR, le-a făcut la Bruxelles. În timp ce țara își multiplică pandemia de 1,7 ori, atingând cifra maximă mondială, majorarea facturilor la energie electrică, dar și la gaze devine de 8-10 ori mai mari pe lună.
Suntem într-un total echilibru instabil, într-o rostogolire amenințătoare față de care nu mai găsim nici un punct de sprijin astfel încât să descoperim prin împrejurimi o cât de mica speranță că ne vom opri într-un mal, într-o crestătură de teren care ne poate ieși salvator în cale.
Cel care și-a încălzit somnul în Parlamentul României un mandat și ceva, își dă seama că cea mai bună evadare nu poate fi alta decât aceea cu datul de toți pereții, dar nu a capului gol, ținut doar pentru a-și face freza sau pentru a-și maltrata coatele, ci pur și simplu pentru a se simți învingător, chiaun de învingător în somnul de tristă amintire, momente definitorii ale primului său mandat de parlamentar când, ieșit parcă de sub căpiță, zbiera fără de scăpare scălâmbăindu-şi mâinile contorsionate.
Luat de valul conservării clipei de aur Cristian Ghinea transmite o propunere către Guvernul Ciucă, în special pentru PSD, pentru ca banii de la Bruxelles prin Planul de Redresare și Reziliență să ajungă la destinațiile stabilite, în România. Fostul ministru care a participat la negocierea PNRR vine cu o ofertă pentru social-democrați, care au anunțat, în mai multe rânduri, că vor să schimbe planul de investiții aprobat deja de Comisia Europeană.
„Se induce ideea că PNRR a fost negociat în debara.(…) Foarte multe chestiuni sunt din recomandările de țară făcute de Comisia Europeană, sunt chestiuni de reforme și investiții absolut necesare. Au fost opt luni de muncă. Aș ține să remarc diferența dintre miniștrii PNL și UDMR și cei ai PSD. Primii își văd de treabă, în schimb PSD are acest puseu de nervi, care sper să îi treacă la un moment dat. Tot simte nevoia să schimbe, să dreagă. (…)
Am făcut această ofertă. Este absolut sănătos pentru România să se facă între cei care au negociat și cei care implementează. Am făcut și PNL. Sunt chestiuni ce tin de contextul in care a ajuns. Am făcut această ofertă. Este absolut normal sănătos să se întâmple acel transfer de memorie instituțională între cei care au negociat și cei care implementează. Am făcut această ofertă chiar și în mesaje informale către miniștrii PNL, hai să ne întâlnim, hai să vă spun. Sunt chestiuni esențiale pentru România, pe lângă ce scrie în PNRR, sunt chestiuni ce țin de contextul în care a ajuns acel text. La unele texte am ținut noi mai mult, la unele texte a ținut Comisia mai mult.
Hai să nu dați cu capul într-un zid doar ca să vă luați de mine la televizor. Nu a fost chip să avem acest dialog cu miniștrii PSD. După ce se calmează – și au început să se calmeze, au văzut că nu e ușor să schimbi PNRR, au văzut că presiunea este uriașă pentru a livra ce au de făcut – rămâne oferta noastră să ne întâlnim să discutăm pentru a avea informațiile de context. Nu vrem să facem publicitate. Vrem ca informațiile vitale să ajungă la decidenți”, a declarat, luni, Cristian Ghinea, fostul ministru al investițiilor europene în Guvernul de coaliție PNL-UDMR-USR-PLUS , care s-a ocupat de elaborarea PNRR.
Europarlamentarul Dragoș Pâslaru, raportor pe PNRR, avertizează în legătură cu posibilitatea de politizare a PNRR: „Cel mai mare risc este politizarea acestui plan, de a-l transforma într-un instrument politic. Am văzut aceste încercări de reașezare care au făcut un pic de rău la Bruxelles”.
Declarațiile au fost făcute la lansarea platformei de monitorizare a țintelor PNRR – monirorpnrr.eu. Potrivit lui Cristian Ghinea și Dragoș Pâslaru, pe această platformă sunt grupate toate informațiile referitoare la PNRR: angajamente, ținte, jaloane și monitorizare stadiu.
Imaginea de tineri frumoși și deștepți cu care a încercat să pătrundă USR în sufletul europarlamentarilor s-a dovedit a fi un fiasco. O încercare de a trișa cu cărțile la vedere, gândind că astfel se pot aranja lucrurile, doar declarând detașați „cât de minunată este limba ce-o vorbim”. Noi o vorbim, dar cei care ne ascultă nu înțeleg mai mult decât vrem noi să înțeleagă.
Are și această strategie schepsisul ei.
ADI CRISTI