Moşteanu: Aş fi vrut un preşedinte la fel de activ în rezolvarea crizei energetice cum a fost în constituirea coaliţiei PSD-PNL

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, consideră că PSD şi PNL au eşuat în rezolvarea crizei preţurilor la energie şi că măsurile susţinute de Uniunea Salvaţi România ar fi trebuit implementate mai repede.

„Aş fi vrut să avem un preşedinte la fel de activ în rezolvarea crizei preţurilor la energie cum a fost în constituirea coaliţiei hoţiei PSD-PNL. Guvernul şi preşedintele s-au izolat de oameni, s-au baricadat în sediile de partid şi toate informaţiile care ne vin sunt doar despre noile numiri în funcţii. Zilnic, noi incompetenţi îşi fac apariţia în aparatul de stat. PSD a fost adus din nou la guvernare de PNL şi Klaus Iohannis, după doar doi ani, şi cu ei încep să revină în administraţie oamenii care au adus România în starea în care e azi”, scrie liderul deputaţilor USR, joi, pe Facebook.

El adaugă că măsuri susţinute de USR, precum reducerea TVA, suspendarea certificatelor verzi sau creditele fiscale ar fi trebuit aplicate deja. Potrivit lui Moşteanu, conducerea ANRE „trebuia să dea explicaţii” pentru situaţia actuală şi ar fi trebuit convocată deja o sesiune extraordinară pentru a rezolva problemele la energie.

„În urmă cu câteva luni, în conducerea ANRE era numit fratele baronului Paul Stănescu. ANRE este instituţia care ar fi trebuit să controleze piaţa energetică, astfel încât românii să nu aibă de suferit. Explica Marcel Ciolacu că a fost numit ‘pentru că nu a mai prins loc pe lista de parlamentar’. Principala lor preocupare atunci nu era să numească oameni competenţi care pot gestiona criza la energie, ci să-şi pună mai întâi sinecurile pe salarii de mii de euro”, mai scrie Moşteanu.

Deputatul USR susţine că Virgil Popescu „trebuia demis imediat ce a spus că lui nu i-a crescut factura”.

„Virgil Popescu, ministrul Energiei, ne explica în urmă cu câteva zile cum lui ‘nu i-a crescut factura faţă de anul trecut’. Asta în timp ce am ajuns la situaţii tragice, în care oamenii fac infarct atunci când primesc factura la gaze şi curent. Mii de bătrâni care au primit o factură mai mare decât pensia lor. Familii întregi se gândesc cu groază la ce trebuie să renunţe pentru a putea achita factura pe luna asta”, precizează Moşteanu.

Conform acestuia, criza la energie, care „arată mai bine statul eşuat” despre care vorbea preşedintele Klaus Iohannis, ar fi trebuit să constituie o preocupare naţională.

„Să îl vedem pe preşedintele Klaus Iohannis cum adună la aceeaşi masă toate partidele. Pentru că, e clar, PSD şi PNL au eşuat. Au ignorat propunerile USR care ar fi scăzut în mod real preţul la energie. Au ignorat vocile experţilor care au atras atenţia că e o lege proastă cea propusă”, a precizat reprezentantul USR. AGERPRES