Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR pe Hotărârea privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului.
„CCR, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat şi a constatat că este constituţională Hotărârea Senatului nr. 131/2021 pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu”, informează CCR.
Motivele de neconstituţionalitate invocate de USR au fost încălcarea art. 64 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt aleşi pe durata mandatului forurilor legislative.
USR a susţinut că, în condiţiile în care propunerea de revocare formulată de grupurile parlamentare PNL, PSD şi UDMR este întemeiată exclusiv pe argumentul existenţei unei noi majorităţi, fără a fi indicat niciun motiv de încălcare a Regulamentului sau a Constituţiei, Hotărârea Senatului 131 din 23 noiembrie 2021 este neconstituţională, fiind încălcate prevederile art. 64 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la concluziile deciziei CCR 467/2016.
Alte motive invocate au fost încălcarea principiului supremaţiei legii şi a principiului constituţional al configuraţiei politice a Camerelor Parlamentului.
USR a mai susţinut că Parlamentul a modificat natura mandatului, încălcând art. 2 din Constituţie, care interzice ca un grup de persoane să exercite suveranitatea naţională în nume propriu.
La finalul lunii noiembrie, Anca Dragu a fost revocată din funcţie, iar în aceeaşi zi preşedintele PNL, Florin Cîţu, a fost ales la conducerea Senatului. AGERPRES