
Un număr de 31.776 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 97 decese, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 4 februarie 2022, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 31.776 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 97 decese, dintre care unul anterior intervalului de referinţă”, precizează GCS.
Cel mai mare număr de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei în România – 40.018 – s-a înregistrat pe 1 februarie. AGERPRES