IMINENTELE ATACURI

Ar trebui să discutăm astăzi despre bădărănie și lașitate. Acest tip de apucături, care definesc de fapt caractere umane, sunt din ce în ce mai vizibile cu cât personajele respective ating la propriu înălțimi amețitoare în cariera lor conjuncturală. Fără a jigni pe cineva, nici măcar pe ei, putem să constatăm cum un țăran cuviincios pe fond sau ”niște țărani” au fost smulși instantaneu, de o tornadă politică (considerată de ei a fi șansa vieții  lor), din brazda lor firească (acolo unde au atins performanțe, firești, naturale) pentru a fi aruncați în jilțurile puterii, de la înălțimile cărora nu fac altceva decât să-și arate măsura incompetenței lor. UN astfel de personaj nu poate fi altul decât Liviu Dragnea, teleormăneanul de serviciu al actualei majorități politice, cel care conduce astăzi țara în lung și lat, dar mai ales înspre adâncurile ei, acolo unde de regulă este căutat aurul, cărbunele, petrolul, sarea și somnul de veci. Eminența cenușie are răspunsuri de dat la toate cele ce se întâmplă, uneori chiar învrednicindu-se, la vreme de explicații electorale, să folosească markerul și tabla, pe care, cu litere și cifre mai boante, își scria explicațiile cuceritoare ale unei vieți de poveste. De aceste răspunsuri și-a legat întreaga susținere politică și mașinațiunile de la care nu s-a dezlipit chiar și atunci când a dispărut din peisaj, fie că a fost vorba de Ordonanța de Urgență nr.13, fie că este vorba acum de sesiunea parlamentară extraordinară (care în varianta Camerei Deputaților a durat exact 30 de minute), pe care a declanșat-o, lăsând-o baltă, tot pe umerii omului de sacrificiu, Florin Iordache, acest Sucă al politicii românești. Evident că, acolo unde pune umărul Florin Iordache opoziția jubilează, găsind foarte multe fisuri prin care încearcă să-și strecoare obsedantele strigături din stradă, cu Jos Cutare!, Jos Cutărică! sau chiar Jos Guvernul!

Nesimțirea și, mai ales, lipsa de viziune politică și-au făcut cuibar rotit în creierul teleormăneanului, pe care lașitatea l-a făcut să ia drumul codrului (a se citi concediului de odihnă), în timp ce proștii și analfabeții să meargă și să susțină o sesiune extraordinară a Parlamentului României, dovedită a fi inutilă, convocată pentru o serie de ordonanțe de urgență povestite a fi foarte importante și necesare, fără de care moarea lumea nu altceva, dar despre care nu s-a vorbit de nici o culoare. Ce s-a întâmplat la Camera Deputaților prezidată de lăsatul la manșă de către Liviu Dragnea, inegalabilului Florin Iordache? Ia să cităm noi să nu care cumva să greșim:

”Plenul Camerei Deputaţilor a decis marţi, cu 89 de voturi „pentru” şi 2 abţineri, repartizarea la Comisia pentru învăţământ a OUG 54/2017 pentru a i se face raport, iar Comisia juridică urmează să îi dea un aviz. La şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor au fost prezenţi 102 deputaţi”. Să vezi și să nu crezi care este recolta acestei sesiuni extraordinare pe care Liviu Dragnea a părăsit-o înainte de a ajunge la ea, atâta tip cât a preferat să fugă în concediul său de odihnă, chiar dacă nu putem să spunem că din umbra guvernului oboseala este chiar atât de copleșitoare. Dar, suntem și noi răi, uitând că cei de la ITM sunt cu ochii cât cepele pe cei care nu-și fac concediile de odihnă, conform planificării! Să mai cităm din întâmplările sesiunii extraordinare construită după principiul ”unde dai și cine crapă!

”Camera Deputaţilor a fost convocată în sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi votarea unui singur proiect de lege, acela privind aprobarea OUG 54/2017, care modifică OUG 92/2016 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, se arată într-un document aflat pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent.
Proiectul de lege reglementează faptul că şcolile doctorale îşi menţin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019, astfel încât acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale şi să poată emite titluri universitare recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Cred că Liviu Dragnea ar trebui să uite că se află după perdele, că ar trebui să se obișnuiască cu acest gen de concediu, construit ca o cazemată, în care să se poată ascunde de iminentele atacuri, fi el și nucleare.

ADI CRISTI