Aşezămintele medicale “Providența” ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, respectiv Policlinica, Spitalul și Fundația Medicală, vor asigura servicii medicale gratuite pentru refugiații din Ucraina care urmează să ajungă la Iași și care au nevoie de asistență medical, prioritate în acest sens având femeile însărcinate și copiii. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Iașilor, medicii din cadrul acestor unități îi vor ajuta voluntar pe cei aflați într-o astfel de încercare, oferindu-le consultații și alte servicii medicale necesare. “Dacă îi cunoașteți, locuiesc la dvs. sau în centre de refugiați, ne puteți contacta la numerele de telefon: 0745 065 643 sau 0786 294 308. Vom solicita actul de identitate și vom acorda aceste servicii cu programare. De asemenea, avem nevoie de sprijinul unor studenți voluntari care să știe ucraineană sau rusă”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Iașilor. (E.M.)
Related Articles
Vietnamul, pe locul al doilea, după China, în privința importurilor derulate de județul Iași cu țările non-membre ale UE
1 aprilie 2016 13:49
Cristian Adomniței cere reviziuirea Master Planului General de Transport al României
16 aprilie 2015 12:49
Săptămâna viitoare va fi semnat contractul privind achiziţionarea celor 20 de autobuze electrice pentru municipiul Iaşi
9 aprilie 2021 15:45
Consiliul de Administrație al CNAIR a aprobat încheierea unor acorduri de parteneriat
13 ianuarie 2025 18:10
Check Also
Close
-
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi va avea o subunitate şi la Hârlău5 decembrie 2018 16:41