Vietnamul, pe locul al doilea, după China, în privința importurilor derulate de județul Iași cu țările non-membre ale UE

pe locul doi

 

În cadrul vizitei pe care a întreprins-o în județul Iași, Excelența Sa Tran Thanh Cong, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, s-a întâlnit joi, 31 martie, cu prefectul județului Iași, Marian Grigoraș. În cadrul întrevederii, reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a prezentat Excelenței Sale rolul Instituției Prefectului Județului Iași, dar și câteva domenii în care s-ar putea dezvolta relații de colaborare între cele două părți. ”În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe aspecte. Am insistat pentru identificarea unor domenii pe care să se colaboreze în viitor. I-am asigurat pe oaspeții noștri de toată deschiderea instituției în a coopera, în limita competențelor pe care le avem, pentru dinamizarea relațiilor comerciale dintre Iași și Vietnam. Sperăm că această întâlnire să fie un prim pas spre dezvoltarea acestor legături”, a declarat, la finalul întrevederii, prefectul Marian Grigoraș. Conform Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în județul Iași nu există în acest moment nicio firmă cu capital vietnamez. Ca partener comercial, Vietnamul s-a situat în anul 2015 pe locul al doilea (după China) între ţările din afara Uniunii Europene cu care judeţul Iaşi a derulat operaţiuni de import (cu 10.218.490 Euro, în creștere cu 45% față de anul precedent). Exporturile către Vietnam au totalizat în aceeaşi perioadă a anului trecut 1.174.539 Euro (locul al 7-lea între ţările din afara Uniunii Europene). (E.M.)