btr

În municipiul Iași a fost pus în funcțiune postul de transformare cu numărul 1.000

Cel de-al 1.000-lea post de transformare (PT) a energiei din municipiul Iași a fost pus recent în funcțiune, marcând o bornă simbolică în istoria companiei și, totodată, venind să completeze o serie consistentă de investiții în dezvoltarea sistemului energetic local.

PT 1000, care alimentează zona Bucium, aflată într-o dezvoltare imobiliară accentuată, asigură transformarea energiei de la nivelul de medie tensiune (20 KV) la nivelul joasă tensiune de 400/230 V.

Numai în ultimii trei ani au fost instalate 36 de astfel de PT-uri, atât pentru alimentarea unor noi consumatori, cât și pentru creșterea capacității rețelei în anumite zone de consum.

Privind în urmă, acum 68 de ani, în 1954, a fost pus în funcțiune PT 1, care a fost montat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, într-un ansamblu de 5 PT-uri ce constituia un nod energetic important pentru nordul orașului.

Dezvoltarea susținută a municipiului Iași, atât pe partea rezidențială, cât și pe cea de afaceri a dus la o cerere din ce în mai  mare de energie, și pentru a răspunde acestor provocări, Delgaz Grid a învestit în fiecare an sume consistente pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuție.

Numai în ultimii trei ani circa 200 de milioane de lei au fost alocați pentru județul Iași, sumă din care o parte importantă a revenit municipiului.

Investițiile au avut ca scop asigurarea calității energiei distribuite celor peste 145.000 de utilizatori și creșterea capacității rețelelor pentru racordarea de noi consumatori.

Efectul investițiilor este vizibil și resimțit de clienții noștri. Indicatorii referitori la numărul de întreruperi și durata acestora s-au îmbunătățit semnificativ. Astfel, în comparație cu 2011, anul trecut numărul de întreruperi a scăzut la jumătate și aproximativ la fel și durata acestora.

Principalele lucrări derulate în județ au avut în vedere modernizarea și integrarea în SCADA (achiziție de date și control la distanță) a stațiilor de transformare, automatizarea rețelelor aeriene și subterane, modernizarea/înlocuirea posturilor de transformare, construcția de noi posturi de transformare, modernizarea rețelelor de joasă tensiune, contorizare inteligentă.

Câteva exemple de lucrări din municipiul Iași:

  • Contorizare inteligentă pentru 10.000 de consumatori din zona Nicolina II, lucrare în derulare;
  • Modernizarea și automatizarea posturilor de tranformare, program multianual, în derulare;
  • Creșterea capacității rețelelor din zona metropolitană (Miroslava, Valea Lupului), lucrări în derulare;
  • Construcția unei noi stații de transformare în zona centrală, investiție de circa 5 milioane de euro, în fază de promovare.