România are „toate” garanţiile de siguranţă şi securitate astfel încât să poată să desfăşoare o activitate de turism care să fie în beneficiul tuturor, a declarat, marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, la conferinţa online „Turism cu Optimism”, organizată de Alianţa pentru Turism.
„România este o ţară sigură şi România trebuie să continue să îşi dezvolte toate elementele de potenţial astfel încât turismul să joace acea pondere în interiorul Produsului Intern Brut, pe care dumneavoastră, cei care vă desfăşuraţi activitatea în domeniul HoReCa, vi l-aţi propus ca nivel de ambiţie. (…) Avem posibilitatea ca, prin turism, prin domeniul HoReCa, să ajungem la o contribuţie de aproximativ 10% din PIB. Nu suntem acolo, dar faptul că împreună căutăm măsuri, faptul că împreună lucrăm la cadrul legal şi la măsurile de protecţie şi de sprijin a activităţii din turism ne dă încredere şi speranţă că putem să atingem acest nivel de ambiţie”, a afirmat Ciucă.
El a subliniat că este foarte important ca de la nivelul Guvernului şi al reprezentanţilor HoReCa să se transmită mesajul că România este „o ţară sigură”.
„România este ţară membră a Uniunii Europene, România este ţară membră a NATO, România are toate garanţiile de siguranţă şi securitate astfel încât să poată să desfăşoare o activitate de turism care să fie în beneficiul tuturor. Suntem la doi ani de pandemie, la doi ani în care activităţile s-au desfăşurat cu limitări şi restricţii şi cred că este o oportunitate astăzi să putem să ne folosim de infrastructura şi de frumuseţile pe care ţara noastră le oferă”, a evidenţiat premierul.
Nicolae Ciucă a evidenţiat importanţa fondurilor europene care pot fi utilizate pentru domeniul turismului.
„De fiecare dată când am avut posibilitatea să discutăm am avut în vedere faptul că nu este exploatat în întregime potenţialul pe care ţara noastră îl are şi în acest sens cred că este foarte clar pentru toată lumea că avem la dispoziţie atât fondurile de coeziune, cât şi fondurile din PNRR şi fondurile din cadrul financiar 2021 – 2027. Sunt fonduri care sunt la dispoziţie de la nivelul Uniunii Europene şi pe care ar fi păcat să nu le folosim cât mai eficient posibil. În acest sens, vă încurajez să continuaţi să analizaţi care sunt cu adevărat elementele de efort, elementele de linie pe care putem merge împreună cu dumneavoastră şi să reuşim să eficientizăm tot ceea ce înseamnă partea aceasta de sprijin a domeniului HoReCa, a turismului în general, în condiţiile în care, iată, vorbeam de agresiunea care se petrece la graniţa noastră şi există această tendinţă ca oamenii să creadă că se pot confrunta cu o anumită stare de nesiguranţă”, a explicat prim-ministrul.
El a adăugat că sunt alocate fonduri şi pentru reabilitarea şi modernizarea unor situri şi a unor locaţii „unde se poate face cu adevărat turism, pentru că avem o istorie îndelungată, avem tradiţii, avem tot ceea ce poate să însemne interes pentru turism şi pentru ca cetăţenii români, cât şi cei din afara ţării să poată să vină şi să beneficieze de aceste oportunităţi”.
Premierul Ciucă a mulţumit reprezentanţilor HoReCa pentru implicarea în gestionarea crizei refugiaţilor ucraineni şi i-a asigurat de sprijinul Guvernului în continuare. AGERPRES