„Ministrul PSD al Finanţelor, Adrian Câciu, a finalizat noua schemă de ajutor de stat care va susţine, în mod real, finanţarea proiectelor de investiţii cu impact major în economie şi va avea ca efect diminuarea riscurilor de administrare ineficientă a resurselor umane şi financiare ale statului. Una dintre modificările esenţiale este majorarea plafonului maxim al investiţiei la valoarea de 5 milioane de euro, în paralel cu introducerea unor sectoare eligibile care asigură orientarea resurselor financiare alocate schemei de ajutor de stat către domenii de activitate ce generează un efect multiplicator important în economie”, a precizat PSD, într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
Potrivit social-democraţilor a mai fost introdusă o prevedere „extrem de importantă” privind analiza cererilor de acord pentru finanţările depuse într-o ordine determinată, pe baza unui punctaj stabilit în funcţie de criterii care asigură atât atingerea obiectivului schemei, cât şi încadrarea în bugetul anual alocat sau în bugetul total al schemei, după caz.
„Fiindcă viteza de reacţie este esenţială în acest moment în care conflictul din Ucraina provoacă dificultăţi economice şi probleme majore pentru lanţurile de aprovizionare, a fost modificată şi durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanţare la 30 zile lucrătoare, fapt care va da posibilitatea ca un număr cât mai mare de operatori economici să pregătească şi să depună cererile de acord pentru finanţare. În mod natural, s-a modificat şi termenul maxim de analiză la 90 zile lucrătoare, atât pentru cererile de acord pentru finanţare, cât şi pentru cererile de plată, având în vedere numărul mare de cereri depuse şi de capacitatea administrativă a celor două servicii care analizează cererile respective”, se arată în comunicat.
Conform PSD, noua schemă elimină „numeroasele obstacole apărute în ultimii doi ani ai guvernării de dreapta”, când majoritatea cererilor depuse s-au referit la proiecte de investiţii al căror rezultat sunt produse sau servicii cu o valoare adăugată mică, incapabile să genereze un efect multiplicator asupra regiunii.
„Din cauza lipsei de viziune şi a birocraţiei ilogice se ajunsese ca dosarele depuse pentru proiecte de investiţii cu o valoare sub 5 milioane de euro să aibă o rată mare de respingere, de peste 70%”, au adăugat social-democraţii.
Reprezentanţii PSD amintesc că Ministerul Finanţelor „a impus” în Guvern aprobarea a patru programe noi de sprijin, însumând peste 7,5 miliarde de lei, măsuri complementare programului IMM Invest finanţat cu alte 10 miliarde de lei. AGERPRES