Regiunea separatistă prorusă Doneţk din estul Ucrainei îşi va intensifica lupta împotriva forţelor ucrainene, a declarat liderul acestei regiuni, citat luni de agenţia de presă rusă RIA Novosti, preluată de Reuters.
„Acum, operaţiunea va fi intensificată”, a afirmat Denis Puşilin, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, potrivit RIA Novosti. „Cu cât amânăm mai mult, cu atât mai mult populaţia civilă suferă pur şi simplu, fiind ţinută ostatică în această situaţie. Am identificat zone unde anumiţi paşi trebuie să fie acceleraţi”, a spus el.
La 21 februarie, Rusia a recunoscut independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, iar trei zile mai târziu a lansat ceea ce ea numeşte o „operaţiune militară specială” în Ucraina, care a dus la strămutarea a peste patru milioane de ucraineni în afara ţării, refugiaţi în ţările vecine şi în unele state occidentale.
Principalele eforturi militare ruse se concentrează de acum pe pregătirea unei ofensive pentru a stabili un control total asupra teritoriilor regiunilor Lugansk şi Doneţk, în estul Ucrainei. AGERPRES