Vaccinarea antigripală se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, a declarat marţi preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel.
„În momentul de faţă este şi disponibilitate din partea unor lanţuri de farmacii pentru a participa la programele de vaccinare. Vorbesc de vaccinările pe de o parte în programele auxiliare din Programul Naţional de Imunizare, dar, de ce nu, vor putea fi implicate şi în viitor. Vaccinarea antigripală este una care se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, dar mai mult decât atât cred că farmaciştii ar trebuie să îşi schimbe în primul rând statutul şi respectiv responsabilităţile pe care le au într-o societate în acest secol al XXI-lea. (…) Ei (n.r. farmaciştii) ar putea să fie o placă turnantă pentru formarea de calitate a persoanelor care ajung în farmacii. (…) Ministerul Sănătăţii ar trebui să vadă cât se poate de bine partea de prevenţie şi respectiv de informaţii cuantificabile care pot să ajungă la populaţie în mod corect”, a spus Adrian Streinu-Cercel, la dezbaterea online „Prevenţia şi descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluţii pentru creşterea rezilienţei în sistemul sanitar”.
El a dat ca exemplu în acest sens Franţa, unde se face imunizarea antigripală în farmacii.
„Dacă în Franţa vaccinarea în farmacii, vorbesc de vaccinul antigripal, se face de uz curent, nu văd de ce nu am putea să facem şi noi în România. Dacă vă aduceţi aminte, inclusiv acum în pandemie s-a lansat discuţia ca farmaciile să contribuie la Programul de vaccinare în aşa fel încât vaccinarea să fie accelerată. Din păcate, aceste lucruri nu au ajuns să fie şi finalizate, dar odată deschisă această uşă evident că ea poate să fie accesată şi pusă şi în practica de zi cu zi”, a afirmat Adrian Streinu-Cercel. AGERPRES