Primăria Municipiului Iași pregătește începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare a esplanadei Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, marți, 17 mai, într-o conferință de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu. În cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, șeful municipalității a făcut o detaliere a acestui important proiect care urmează să schimbe fața centrului orașului.
„Nu vom renunța la nici unul dintre aliniamentele de arbori masivi. Prin urmare, aliniamentul I.C. Brătianu, aliniamentul dinspre Căminul Sfântul Nicolae și arborii masivi, atât castani, cât și platani, vor rămâne și vor face parte din amenajarea peisagistică a acestui ansamblu. Se renunță numai la vegetația pitică, o parte din aceasta fiind deja bolnavă, dar și la cea îmbătrânită, cum este tuia. Acestea vor fi înlocuite cu arbori ornamentali”, a precizat primarul Mihai Chirica.
“Lucrările vor începe în prima decadă a lunii iunie și vor dura aproximativ un an. Valoarea estimată a proiectului este de 18 milioane de lei, cu finanțare de la bugetul local. Va fi amenajkată și o aleee pentru persoanele cu dizabilități. Din cei 9.700 de metri pătrați, 7.200 vor fi spații verzi. Cu alte cuvinte, principal caracteristică a acestei esplanade va fi spațiul verde. Este vorba despre spațiul verde existent, spațiul verde care va fi extins peste fântâni, vegetația înaltă, arborii valoroși. Un spațiu mcare să fie cât mai plăcut circulației, staționării, meditației, vivizibilității directe între Teatrul Național și Mitropolia Moldovei și Bucovinei”, a adăugat șeful municipalității.
Reamintim că în ședința Consiliului Local din 9 octombrie 2020, aleșii locali au aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului. Conform hotărârii, valoarea totală a investiției va fi de 29.427.418,93 lei, inclusiv TVA. În cursul lunii august a anului trecut, conducerea Primăriei municipiului Iași a semnat contractul de lucrări aferente proiectului de modernizare a esplanadei. Licitația a avut o prevedere bugetară de 22.312.977,15 lei, fără TVA, și a atras patru oferte. Procedura a fost câștigată în cele din urmă, după soluționarea în instanță a unei contestații depuse de un competitor, de SC Conest SA, pentru suma de 15.428.039,16 lei fără TVA (18.359.366,60 lei, cu TVA). Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Terenul amenajat va avea o suprafață de 9.744 metri pătrați, din care spațiile verzi reprezintă peste 7.200 de metri pătrați. Proiectul a fost întocmit de arh. Ioan Sasu și SC Trust AVB SRL. Până în prezent au fost întocmite DALI, PTE, DTAC, avizele solicitate prin certificatul de urbanism și autorizația de construire.
Ce lucrări vor fi făcute:
Proiectul include amenajarea, sistematizarea verticală și refuncționalizarea zonei ca spațiu cultural cu exploatarea cât mai eficientă a spațiului existent, păstrarea compoziției existente a ansamblului cu componente de personalizare și intervenții în noi amenajări și completări cu elemente de mobilier urban, realizarea și montarea de elemente constructive (teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, fântâni de apă potabilă, gradenă circulară, toalete ecologice cu autocurățare), amenajarea de spații verzi, repoziționare arbori, trasee de circulații pietonale, iluminat exterior parc ,etc.
Potrivit studiului de fezabilitate, lucrările vor include demolarea fântânilor existente și realizarea unor fântâni și construcții anexe în conformitate cu normele și exigențele actuale în construcții. Totodată, vor fi modernizate aleile și trotuarele, iar instalațiile și finisajele vor fi refăcute integral.
Lucrările de intervenție asupra esplanadei sunt următoarele:
– axul central va fi degajat și subliniat de o bandă de vegetație joasă, gazon și aranjamente floricole, cu lățimea de 12 metri, însoțită de două alei amplasate simetric față de ax;
– în zona centrală a esplanadei se va realiza în ax o fântână interactivă, de formă dreptunghiulară, cu jocuri de apă și lumini;
– adiacent fântânii interactive din centru se va amplasa o gradenă circulară, care va asigura vizibilitate spre fântâna interactivă, Catedrala Mitropolitană și Teatrul Național;
– se va reface sistematizarea verticală și poziția zidurilor de sprijin existente care traversează axul central;
– în dreptul zidurilor de sprijin care se vor reface, între scările situate pe cele două alei laterale axului, sunt prevăzute trei fântâni decorative succesive care subliniază axul central;
– pentru a primi lumină pe toată durata zilei, cele patru statui din parc vor fi reamplasate pe partea de nord-vest a traseului pietonal central, cu fața spre sud-est;
– pe latura opusă statuilor, cu fața spre acestea, vor fi prevăzute gradene dispuse semicircular, concentrând vizibilitatea spre fântâna interactivă, lângă care și pe care se pot organiza spectacole în aer liber;
– sub gradenă sunt amplasate spațiile tehnice și de control ale parcului;
– în zona dinspre teatru, în locul unei fântâni din partea de nord-est, se propune un foișor cu suprastructură din metal și structură suport din marmură;
– de o parte și alta a axului central, deschis, vor fi prevăzute alei în umbra vegetației înalte;
– aleile secundare vor avea lățimea de 2,5 metri;
– căminele de termoficare vor fi dezafectate, iar terenul va fi reamenajat prin noi plantări;
– în proiectul de peisagistică s-a păstrat ideea dispunerii celor două masive vegetale către limitele laterale, adică strada I. C. Brătianu, respectiv aleea de acces la Casa de Oaspeţi „Sfântul Nicolae”, și sublinierea acestora cu o vegetație decorativă, variată, joasă;
– arborii de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt aflați pe traseul axelor propuse se vor muta pentru a elibera axul vizual propus;
– pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități se propune accesul prin alei în pantă sau la același nivel.
Obiectele de mobilier urban propuse în cadrul spațiilor amenajate sunt bănci, coşuri de gunoi, corpuri de iluminat înalte, reflectoare la nivelul gazonului (pentru iluminarea busturilor și arborilor), plăci comemorative, panouri afișaj, pavilion expozițional cu pergolă, videoproiector, cișmea cu apă potabilă, poartă de acces iluminată led pentru aleile secundare, soclu pentru busturile existente, sistem audio, basorelief din bronz.