Personalul medical care va trata pacienții infectați cu SARS-COV2 va beneficia de sporuri cuprinse între 55 și 85%.
Guvernul României a aprobat astăzi proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”.
Cadrul legal
Prin acest act normativ se creează cadrul legal de compensare financiară a riscurilor la care este supus personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care are în îngrijire pacienți diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2, pe perioada situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020.
”Astfel, se acordă sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 55% până la 85%, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unitățile sanitare care este implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspecți și confirmați cu COVID-19 pe durata situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, arată Ministerul Sănătății.
Situațiile în care se acordă sporul
Este vorba de 4 situații, prevăzute de Legea nr. 136/2020:
-epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătății;
– urgență de sănătate publică de importanță internațională, certificată prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în baza declarației Organizației Mondiale a Sănătății;
– pandemie declarată de Organizația Mondială a Sănătății și certificată prin hotărâre de Comitetul Național pentru Situații de Urgență;
– cazul de risc epidemiologic și biologic iminent identificat și constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență sau de către instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății. (sursa:www.dcmedical.ro)