Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcția de primar care au avut loc duminică, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, birourile electorale ale secțiilor de votare din toate cele 10 localități unde au avut loc alegeri au încheiat procesul de numărare a voturilor.
Astfel, în satul Glinjeni, raionul Fălești, din cele 1165 de voturi valabil exprimate, circa 49% au fost pentru candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”.
În satul Zastânca, raionul Soroca, din cele 795 de voturi valabil exprimate, peste 40% au fost în favoarea candidatului Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. În satul Hagimus, raionul Căușeni, cu 59% din voturile exprimate a devenit primar candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Veaceslav Cucerovschi. La Zăicani, raionul Râșcani, primar cu peste 91 la sută din voturile exprimate, a devenit candidatul Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Victor Tăbîrța.
În localitatea Moara de Piatră, raionul Drochia, peste 63 la sută din alegători au votat pentru candidatul Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Valentina Bejenaru. La Ghetlova, raionul Orhei, circa 40 la sută din voturi le-a obținut candidatul Partidului Politic „Șor”. La Horodiște, raionul Rezina, primar cu peste 89 la sută din voturi a fost ales candidatul Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” Dorel Iurcu. În satul Tătărești, raionul Strășeni, primar cu peste 64% din voturi a devenit candidatul Partidului Politic „Puterea Oamenilor”, Vladimir Celeev.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de două săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.