„La aceste rezultate bune a contribuit şi efortul părinţilor care au dorit să asigure pregătire propriilor copii. Şi este un efort lăudabil care trebuie apreciat. Asta nu înseamnă că nu este o eroare a şcolii că nu a reuşit să pregătească aceşti elevi măcar pentru media 7”, a spus demnitarul la Digi FM.
El a punctat că în mediul rural meditaţiile sunt „mai puţin frecvente” decât în mediul urban.
„Perioade de criză, precum cea pe care am traversat-o, accentuează diferenţele între elevii care sunt slabi şi devin şi mai slabi şi între elevii care sunt buni şi devin şi mai buni pentru că beneficiază de suportul familiei inclusiv prin această pregătire la nivel de meditaţii. (…) În mediul rural meditaţiile sunt mult mai puţin frecvente decât în mediul urban”, a susţinut Cîmpeanu.
Ministrul a arătat că şcoala trebuie să asigure un nivel de minimum nota 7 fără meditaţii şi teme pentru acasă.
„Şcoala trebuie să asigure un nivel de minimum nota 7 cu ce înveţi în şcoală. Fără teme şi fără meditaţii. Din păcate, pentru că şcoala nu asigură acest nivel minim, 7, dacă nu chiar 8, ar trebui să ia un elev care învaţă doar la şcoală, doar în sala de clasă. Fără teme pentru acasă, fără meditaţii. Despre meditaţii pot să vă spun următorul lucru – în orice stat al acestei lumi este normal pentru un părinte să îşi dorească să investească în educaţia propriului copil. Să investească pentru performanţă, pentru nota 10”, a mai spus demnitarul. AGERPRES