Precizări privind recepția lucrărilor la rețeaua de alimentare cu energie eelctrică din strada Grigore T. Popa

În urma cererilor reprezentanţilor proprietarilor din zona străzii Grigore T. Popa din cartierul Bucium, primarul Mihai Chirica a analizat împreună cu inspectorii Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi stadiul lucrărilor privind construirea unei reţele de alimentare cu energie electrică în zonă.

Primăria Municipiului Iaşi a autorizat, în data de 10 decembrie 2021, realizarea unei reţele de alimentare cu energie electrică, pe domeniul public, pentru locuitorii din zona străzii Grigore T. Popa, investiţia urmând a fi finalizată la mijlocul acestui an.

“După finalizarea lucrărilor, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, s-a dispus realizarea recepţiei privind încheierea execuţiei lucrărilor pe zona amintită. Inspectorii municipalităţii s-au deplasat în teren şi au observat faptul că traseul reţelei de pe str. Grigore T. Popa a fost deviat de pe domeniul public pe o proprietate privată, situaţie care nu respectă Autorizaţia de Construire, respectiv documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC).

Astfel, cu ocazia vizitei în teren a comisiei de recepţie din data de 5 iulie 2022 şi a măsurătorilor GPS de specialitate realizate s-a constatat că borna din dreptul numărului cadastral 150627 a fost amplasată pe un teren proprietate privată (cu numărul cadastral 151373) la o distanţă de 1,1 metri faţă de limita domeniului public (str. Grigore T. Popa). Din studiul documentaţiei s-a constatat că în avizele obţinute la Autorizaţia de Construire, cât şi în planşele anexate la dosar, traseul reţelei electrice era prevăzut pe partea stângă a străzii Grigore T. Popa.

Prin urmare, inspectorii municipalităţii au cerut proprietarilor remedierea situaţiei, în condiţiile în care nu există acordul proprietarului pe unde trece în acest moment reţeaua de alimentare cu energie electric”, se precizează într-un comunicat semnat de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iași.

„Am discutat cu proprietarii din zonă şi am analizat documentaţia de autorizare, unde am regăsit unele inadvertenţe faţă de situaţia din teren. Am rugat proprietarii să facă toate demersurile pentru ca situaţia din teren să respecte cerinţele menţionate în Autorizaţia de Construire. În acelaşi timp, am dispus inspectorilor de zonă de la Direcţia de Urbanism să aibă o mai bună comunicare cu proprietarii, să-i informeze din timp despre posibilele inadvertenţe care apar în teren faţă de documentaţia autorizată.

Le-am dispus colegilor de la Urbanism să meargă mai des în teren, mai ales acolo unde sunt lucrări pe domeniul public care privesc reţelele de utilităţi, pentru a corecta din timp unele erori pe care le fac constructorii atunci când efectuează lucrări. Îi asigur pe locuitorii din str. Grigore T. Popa că municipalitatea ieşeană va depune toate eforturile, conform legislaţiei în vigoare, pentru remedierea situaţiei, dar avem nevoie şi de colaborarea lor, mai ales că această investiţie este absolut necesară în zona respectivă”, a declarat primarul Mihai Chirica.