Ieșenii, invitați în această seară, în Piața Palatului Culturii, la un regal muzical în aer liber

Ieșenii sunt așteptați în această seară, de la ora 20.00, în Piața Palatului Culturii, la un regal muzical în aer liber cu ocazia încheierii stagiunii 2021/2022 a Ateneului Național.

Organizat după un format internațional binecunoscut, concertul “3 tenori ieșeni” aduce în fața publicului trei artiști lirici îndrăgiți ai scenei ieșene, este vorba despre Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă și Andrei Apreotesei. În cadrul evenimentului, publicul ieșean se va vor putea bucura și de prezența extraordinară a maestrului Eugen Doga, alături de invitații speciali ai serii, soprana Ana-Maria Donose și baritonul Alexandru Constantin.

„Sâmbătă, 9 iulie, la ora 20.00, invităm ieșenii în fața Palatului Culturii, la un concert organizat după un binecunoscut model internaționbal, respectiv modelul celor trei tenori, pe care noi l-am intitulat 3 tenori ieșeni, în care alături de maestrul Andrei Fermeșanu, directorul Operei Naționale Române din Iași, maestrul Florin Guzgă, coordonatorul artistic al aceleiași instituții, și de subsemnatul, sperăm să constituim o triadă care să aducă multă bucurie și mult farmec în sufletele spectatorilor. Totodată, ne vom bucura și de prezența maestrului Eugen Doga și a Corului de copii al municipiului Iași, condus de Raluca Zaharia, dar și a soliștilor Ana-Maria Donose și Alexandru Constantin. Așadar, peste 90 de minute de muzică, arii celebre, canzonette, lucrări frumoase în trei limbi , română, franceză și italiană, care se vor încheia cu un superb foc de artificii. Accesul publicului este gratuit, acesta fiind posibil începând cu ora 19.00. Vom fi, în total, 500 de locuri pe scaune. Să dea Dumnezeu să fie vremea bună, iar noi să reușim să transmitem spectatorilor ceea ce ne dorim”, a declarat Andrei Apreutesei, managerul Ateneului Național din Iași.

Artiștii care vor urca pe scenă vor fi acompaniați de LiberArtis Orchestra, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga, manager al Operei Naționale București

Evenimentul este organizat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.