La ATI sunt trataţi 90 de pacienţi, dintre care 69 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 187 sunt minori, cu 38 mai puţin faţă de ziua anterioară, toţi fiind internaţi în secţii.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 9 decese (şapte bărbaţi şi două femei) în rândul pacienţilor cu COVID-19, dintre care un deces este anterior.
Conform Ministerului Sănătăţii, unul dintre decese a fost înregistrat la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, unul la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi cinci decese la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele au fost înregistrate la pacienţi care prezentau comorbidităţi.
Dintre pacienţii decedaţi, trei erau vaccinaţi şi şase nevaccinaţi.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 65.797 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. AGERPRES