Preşedintele USR, deputatul Cătălin Drulă, îi solicită şefului statului Klaus Iohannis să retrimită în Parlament, spre reexaminare, legea avertizorilor de integritate, în contextul în care Curtea Constituţională a decis să respingă sesizarea parlamentarilor Uniunii pe acest act normativ.
„Îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să întoarcă de urgenţă la Parlament legea avertizorilor de integritate. În forma actuală, legea descurajează dezvăluirea actelor de corupţie şi riscă să lase România fără bani europeni”, a scris liderul USR, pe pagina sa de Facebook.
El susţine că „România riscă să rămână fără banii din PNRR”.
„Din dorinţa lui Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis şi Nicolae Ciucă de a captura justiţia şi a elimina vocile care sesizează actele de corupţie, România riscă să rămână fără banii din PNRR, aşa cum a anunţat şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi. Avertizez coaliţia că nu poate călca în picioare statul de drept fără urmări. Fac încă un apel la PSD – PNL – UDMR să oprească acest asalt. România are nevoie de banii europeni pentru spitale, şcoli şi autostrăzi, de banii europeni pentru dezvoltarea României”, a argumentat Cătălin Drulă.
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, cu unanimitate, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
USR a sesizat CCR cu privire la această lege pe motiv că „forma impusă de coaliţia PSD – PNL – UDMR slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR”. AGERPRES