Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. Diaspora în procesul legislativ a fost genericul unei conferinţe desfăşurată astăzi sub egida programului Diaspora_NET, organizat de Institutul Republican Internațional, cu suportul National Endowment for Democracy, transmite MOLDPRES.
Scopul conferinţei Diaspora_NET a constat în concentrarea energiilor și a resurselor pentru identificarea soluțiilor la provocările comune cu care se confruntă atât diaspora moldovenească, cât și Republica Moldova. În cadrul atelierului au avut loc prezentări și discuții despre experiențele comunităților diasporale din alte state în crearea de rețele sustenabile, accesarea de suport, poziționarea diasporei în calitate de partener și actor de dezvoltare.
„Este foarte benefic faptul că în Parlament avem mai mulţi deputaţi din diaspora, care ar putea să facă o fracţiune separată în cadrul fracţiunii din care fac parte. Împreună cu ei depunem toate eforturile ca să oprim exodul, pentru că spre mare regret încă mulţi moldoveni pleacă în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Vom căuta şi în continuare soluţii eficiente, la fel ca facilitarea recunoaşterii diplomelor de studii, permiselor de conducere, consolidarea proiectelor de asistenţă socială, transferarea pensiilor etc.”, a declarat la eveniment Mihai Popşoi, vicepreşedinte al Legislativului Republicii Moldova.
Sesiunile conferinţei au urmărit identificarea principalelor provocări cu care se confruntă atât moldovenii aflați în țară, cât și cei stabiliți peste hotare, generarea de idei, explorarea de potențiale soluții și parteneriate.
Fondat în 1983, Institutul Republican Internațional (IRI) este o organizație non-profit, angajată să promoveze democrația și libertatea prin ateliere ale unor experți voluntari din întreaga lume. În Republica Moldova, IRI activează din anul 2003.