Primarul Mihai Chirica a anunțat astăzi că a propus încheierea unui parteneriat cu administrația județeană pentru reabilitarea clădirii Filarmonicii de Stat “Moldova” cu fonduri europene nerambursabile. În opinia șefului municipalității, realizarea acestui obiectiv reprezintă o prioritate, alături de construcția viitorului sediu al Operei.
„Filarmonica din Iași a trecut prea mult și prea des prin controverse politice. Împreună cu reprezentanții Consiliului Județean vrem ca prin prisma componentei care promovează patrimoniului cultural al Iașului să realizăm acest obiectiv. Cultura nu are frontiere politice. Vom promova cu prioritate, din banii alocați municipiului Iași prin Programul Operaţional Regional, Filarmonica ieșeană, parcul din jurul Teatrului Național, dezvoltarea pietonalului de la intersecția în care se află statuia lui Miron Costin cu tot ce înseamnă axa culturală și str. I. C. Brătianu”, a declarat primarul Mihai Chirica, joi, într-o conferință de presă.
Practic, prin materializarea acestui proiect, municipalitatea dorește crearea unei noi axe culturale în centrul oraşului, pornind de la Muzeul de Artă Contemporană (fosta Baie Turcească), lucrare preconizată a fi finalizată anul viitor, continuând cu reabilitarea ansamblului mitropolitan (piaţa din faţa Mitropoliei şi clădirile anexă aferente – proiect lansat deja public), apoi reabilitarea parcului din faţa Teatrului Naţional (lucrare demarată deja şi care va fi finalizată în 2023), reabilitarea şi modernizarea curţii interioare a Teatrului Naţional (inclusiv zona unde este acum Teatrul la Cub), axa urmând să aibă ca reper final clădirea Filarmonicii care se dorește a fi reabilitată cu fonduri europene în parteneriat cu Consiliul Judeţean. În acelaşi areal vor intra şi investiţiile necesare pentru reabilitarea şi modernizarea imobilelor Colegiului de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.
În acest sens, Primăria Municipiului Iași urmează să facă toate demersurile necesare, astfel încât în următorul exerciţiu bugetar să poată obţine finanţare pentru Filarmonică, proiectul încadrându-se pe axa P7, „O regiune mai atractivă”, finanțată cu circa 19 milioane de euro (Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane).
Potrivit specialiștilor, din evaluările efectuate până în prezent, investiţiile necesare pentru reabilitarea şi modernizarea Filarmonicii se ridică la circa 15 milioane de euro.