Departamentul Justiţiei american s-a opus luni publicării unui document judiciar care conţine motivele care i-au determinat pe anchetatorii federali să percheziţioneze, săptămâna trecută, proprietatea Mar-a-Lago (Florida) a fostului preşedinte Donald Trump, transmit AFP şi Reuters.
Operaţiunea poliţiei federale la reşedinţa Mar-a-Lago – o premieră pentru un fost preşedinte al SUA – a provocat o furtună politică, Trump şi susţinătorii săi denunţând o ”vânătoare de vrăjitoare”.
Mai multe organizaţii, inclusiv media, i-au cerut unui judecător publicarea unui document judiciar în care anchetatorii explică de obicei de ce a fost necesară percheziţia.
Departamentul Justiţiei a dat asigurări luni că o asemenea publicare ”ar afecta în mod ireparabil ancheta penală în curs”.
Vineri, de această dată la cererea procurorilor, un judecător a făcut public mandatul care autoriza efectuarea percheziţiei şi o listă a documentelor confiscate.
Fostul preşedinte american Donald Trump s-a declarat luni victima unui atac fără precedent contra unui opozant politic în Statele Unite. El a acuzat Biroul Federal de Investigaţii (FBI) că în timpul percheziţiei de la proprietatea sa Mar-a-Lago i-au fost furate mai multe paşapoarte.
”Wow! În percheziţia făcută de FBI la Mar-a-Lago, ei mi-au furat trei paşapoarte (unul expirat), împreună cu restul”, a scris Trump pe reţeaua Truth Social, creată de el însuşi.
”Acesta este un atac asupra unui oponent politic la un nivel nemaivăzut în ţara noastră. Lumea a treia!”, a continuat fostul lider de la Casa Albă. AGERPRES