Rectificarea bugetară arată că actuala guvernare nu are de gând să facă niciun pas în spate de la ”creşterea galopantă” a cheltuielilor statului, precizează USR, care consideră că PSD, PNL şi UDMR acţionează „precum un parazit care îşi consumă gazda”.
Conform unui comunicat al Uniunii Salvaţi România, rectificarea bugetară prevede cheltuieli suplimentare de aproape 34 de miliarde de lei, dintre care doar 3,2 miliarde de lei merg către investiţii, iar restul sunt orientaţi către datorii şi consum.
„Guvernul se împăunează acum cu încasări suplimentare, dar refuză să spună că, de fapt, aceste venituri sunt rezultatul inflaţiei care a sărăcit fiecare român în parte. Dobânzile au crescut foarte mult, pentru că Guvernul Ciucă, lipsit de credibilitate, a reuşit să împrumute România la cele mai mari costuri din Uniunea Europeană”, susţine senatoarea Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor.
USR adaugă că „în plină criză economică”, PSD şi PNL „au crescut cheltuielile în neştire”, prin: PNDL 3 ‘Anghel Saligny’, pensii speciale, sporuri „aberante”, creşteri de salarii în ministere şi agenţii, scheme de ajutor de stat pentru grupuri de interese.
„Toate acestea trebuie plătite de români, care suportă şi inflaţia şi taxele noi pe care Coaliţia spunea că nu le va impune. Un guvern responsabil ar fi strâns cureaua şi nu ar fi crescut taxele. Dar PSD şi PNL i-au minţit din nou pe români”, se arată în comunicat.
Potrivit USR, schema de plafonare a preţurilor la energie este „cea mai mare lovitură dată finanţelor publice” anul acesta.
„Vedem clar o gaură de aproape 30 de miliarde de lei – banii pentru compensarea facturilor de energie. Din ce bani, domnule Câciu? În loc să reducă taxele pe energie, au preferat o schemă alambicată care ruinează – încet, dar sigur – nu doar statul român, ci pe toţi românii, pentru că ei vor plăti găurile create în buget de politicienii iresponsabili de la PNL, PSD şi UDMR”, menţionează sursa citată. AGERPRES