Cărarea duce spre drumul cel mare
acolo unde mai rămâi spânzurat
între stânga și dreapta
mai sus sau mai jos
să nu știi care să-ți țină partea.
Există o lume a umbrelor vii
încercarea se-amestecă firescului lut
din care plămădirea în forme o știi
cum cade pe umeri ca șoapta în mut.
Din drumul cel mare pătrunzi în câmpie
din negru în verde ochiul străpunge
și mâna întinsă pe suflet ajunge
cu noapte cu tot cu cea ce unge
Ușor fără sunet e strigătul seara
o taină străpunsă de nou început
din care se vede întâia oară
cum cade securea pe capul de lut.
ADI CRISTI