Preşedintele interimar al Senatului Alina Gorghiu a precizat, cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, că România şi Republica Moldova se bucură de un parteneriat mai solid ca oricând.
„Republica Moldova sărbătoreşte astăzi Ziua Independenţei! În cei 31 de ani de când Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă faţă de URSS, România a fost cel mai puternic susţinător al Republicii Moldova pentru dezvoltarea, consolidarea democraţiei şi a parcursului său european! România şi Republica Moldova se bucură de un parteneriat mai solid ca oricând. Prin Declaraţia comună a membrilor Parlamentelor Republicii Moldova şi României, am arătat încă o dată angajamentul necondiţionat al statului român pentru racordarea fermă şi ireversibilă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană!”, a scris Alina Gorghiu, sâmbătă pe Facebook.
Ea a adăugat că are încredere că, în curând, „Republica Moldova va reuşi să depăşească această perioadă de insecuritate şi va continua eforturile ample de reformă cu aceeaşi determinare ca şi până acum, în vederea avansării proiectelor strategice de interes comun şi a agendei europene. La mulţi ani, Republica Moldova!”.
(sursa;www.news.ro)