Premierul suedez Magdalena Andersson promite un ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari pentru Ucraina

Premierul suedez Magdalena Andersson a anunţat, luni, că Suedia va oferi un pachet de ajutor militar şi civil Ucrainei, în valoare de un miliard de coroane suedeze (93,8 milioane de dolari), relatează CNN.

Jumătate din pachetul de ajutor suplimentar – 500 de milioane de coroane suedeze (46,9 milioane de dolari) – va oferi asistenţă militară.

”Graniţele nu trebuie niciodată schimbate prin forţă sau război. Şi este datoria şi onoarea noastră să vă sprijinim”, a declarat Andersson la o conferinţă de presă la Stockholm, în urma unei vizite a omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba.

Ministrul ucrainean de Externe a reiterat solicitarea Ucrainei ca Suedia să furnizeze obuziere, sisteme de apărare aeriană şi mai multe obuze, adăugând că ”atâta timp cât războiul va continua, vom cere mai multe arme din motive evidente – pentru a apăra Ucraina, dar şi pentru a apăra întreaga Europă”.

(sursa:www.news.ro)