Camera Deputaţilor/Drulă: PSD l-a apărat pe Virgil Popescu; PNL – o anexă din fundul curţii PSD

Rezultatul votului la moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, respinsă miercuri de Camera Deputaţilor, arată că acesta a fost apărat de PSD, în timp ce „PNL este o anexă din fundul curţii PSD”, a afirmat liderul USR, deputatul Cătălin Drulă.

„Am văzut astăzi că s-a întâmplat ceea ce cu toţii ne aşteptam – PSD l-a apărat pe Virgil Popescu, PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD. Vedem o sfidare totală – pe de o parte un ministru care ar fi trebuit să plece demult din funcţie. Nu există în experienţa mea parlamentară (…) niciun ministru care să fie mai incompetent decât acest Virgil Popescu care este de trei ani în funcţie. PSD îi vedem din declaraţii cum îl arată, de astăzi este foarte clar Virgil Popescu este oficial ministrul PSD”, a declarat Drulă, la Parlament.

Potrivit acestuia, „românii rămân cu facturile mari, românii rămân cu frica că vor îngheţa la iarnă, iar acest guvern PSD-PNL, care este rău pentru ţară, care ne face să trăim mai rău decât trăiam acum 12 luni şi să ne fie frică pentru ce urmează, se gândeşte numai la interesele proprii”.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

S-au înregistrat 85 voturi „pentru”, 191 „contra” şi o abţinere.

Dezbaterile asupra moţiunii intitulate „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu” au avut loc în şedinţa de marţi. AGERPRES