Cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului Internaţional „George Enescu” s-a încheiat duminică seara la Ateneul Român din Capitală, ultimul act al competiţiei fiind reprezentat de finala Secţiunii Pian, câştigată de tânăra pianistă Alexandra Segal (Israel).
Aceasta a fost urmată de George Todică (România) şi Chun Lam U (Hong Kong, China).
Tot duminică au fost anunţaţi câştigătorii Secţiunii Compoziţie, unde au intrat în concurs 22 de lucrări camerale şi orchestrale, câştigătorii secţiunii fiind sud coreanul Shin Kim (Muzică simfonică) şi italianul Leonardo Marino (Muzică de cameră). La această ediţie a Concursului Enescu, la Secţiunea Compoziţie s-a acordat şi un Premiu pentru Originalitate, acesta revenind compozitorului polonez Bartosz Jawor.
Şi la această ediţie a fost acordat Premiul Erbiceanu, în valoare de 2.500 de euro, câştigătorul fiind desemnat tânărul pianist român George Todică.
Desfăşurat sub sloganul ‘Muzica Speranţei’, Concursul Enescu a avut loc între 4 şi 18 septembrie la Ateneul Român, pe lângă semifinalele şi finalele cu orchestră ale concursului la cele trei categorii interpretative (vioară, violoncel şi pian), ediţia din 2022 propunând publicului şi o serie de recitaluri extraordinare, susţinute de artişti consacraţi la nivel internaţional.
În acest an, Concursul Enescu a marcat revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele culturale au fost nevoite să se reinventeze şi să se mute parţial sau total în online. La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea, dintre ei, 34 de artişti talentaţi având ocazia să urce pe scena Ateneului Român.
Tânărul muzician din Luxemburg Benjamin Kruithof a câştigat Concursul Internaţional George Enescu 2022, Secţiunea Violoncel, pe locul al doilea situându-se Constantin Borodin (Republica Moldova/România), iar pe locul al treilea, Constantin Siepermann (Germania).
Maria Marica a câştigat Concursul Internaţional „George Enescu 2022, la Secţiunea Vioară, iar pe locurile următoare s-au situat românul Ştefan Aprodu şi francezul Gregoire Torossian.
Juriul Concursului Enescu a numărat anul acesta nouă membri noi faţă de ediţiile anterioare şi a fost compus din muzicieni consacraţi şi multiplu premiaţi la nivel internaţional, membri ai celor mai prestigioase orchestre ale lumii, printre aceştia numărându-se: David Geringas, Meehae Ryo, Marin Cazacu, Andrea Lucchesini, Peter Jablonski, Luiza Borac, Remus Azoiţei, Krzysztof Wegrzyn, Dmitry Sitkovetsky şi mulţi alţii.
Valoarea totală a premiilor a fost de 120.000 euro, la care se adaugă şi promovarea internaţională şi lansarea artistică a celor mai talentaţi concurenţi. Câştigarea locului I la Concursul Enescu 2022 este biletul de acces pe scena Festivalului Internaţional George Enescu, ediţia 2023. Astfel, cei mai talentaţi dintre concurenţi vor avea oportunitatea de a concerta în ediţia următoare a Festivalului alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii.
Seria recitalurilor extraordinare a debutat pe 7 septembrie cu David Grimal (vioară) şi Itamar Golan (pian), aceştia fiind urmaţi, pe 9 septembrie, de unul dintre membrii juriului la categoria vioară, concertmaestru al Filarmonicii din New York, Frank Huang, alături de violoncelistul Marcel Johannes Kits, laureat al Concursului Enescu, şi de pianista Angela Drăghicescu.
Pe 12 septembrie publicul român a avut ocazia să-l asculte pe preşedintelui juriului la categoria vioară, nimeni altul decât celebrul violonist şi dirijor Dmitry Sitkovetskyi, alături de David Geringas (violoncel) şi Alexander Gordon (violă). Daria Parkhomenko, câştigătoare a Concursului Internaţional George Enescu în 2018, a susţinut un recital de pian în 14 septembrie, cu un program compus din lucrări de Cesar Franck, Robert Schumann, George Enescu şi Sergei Rahmaninov.
Ultimul recital din programul ediţiei a fost programat sâmbătă, acesta fiind susţinut de pianistul Nelson Goerner.
O adevărată platformă de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii, Concursul Enescu pune România pe harta muzicii clasice internaţionale, promovând compoziţiile lui George Enescu în rândul noii generaţii de artişti din toată lumea.
Începând cu ediţia 2014, Concursul Internaţional George Enescu este organizat ca eveniment de sine stătător, distinct de Festival, cu participarea publicului.
Având o remarcabilă reputaţie internaţională, Concursul Enescu este membru al World Federation of International Music Competition şi al Alink – Argerich Foundation – Piano Competition Worldwide. AGERPRES