Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal, pentru sezonul 2022 – 2023, iar un milion au fost deja distribuite la Direcţiile de sănătate publică, a anunţat, luni, ministrul Alexandru Rafila.

Celelalte 500.000 de doze vor fi livrate către DSP-uri în cursul acestei săptămâni, a declarat, într-o conferinţă de presă, Rafila, care a precizat că beneficiarii campaniei de vaccinare antigripală sunt pacienţii cu afecţiuni cronice, persoanele cu vârste peste 65 de ani, gravidele, copiii şi bătrânii din centrele de ocrotire şi personalul medical sau de îngrijire din aceste centre.

 

„Au început să primească şi medicii de familie în cabinet dozele comandate. (…) Este primul an, cel puţin din istoria pe care o cunosc eu, începând din anul 2001, când vaccinul gripal este adus în luna septembrie. Am ţinut foarte mult la acest lucru ca să generăm campania de vaccinare, să putem să o facem încă de la începutul celui de-al treilea trimestru şi să nu mai fim puşi în situaţia care s-a repetat an de an de a trimite în teren vaccin la mijlocul lunii decembrie sau în ianuarie, ceea ce a dus la adresabilitate scăzută, interes scăzut al populaţiei pentru vaccinare, a creat tensiuni”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, în cazul în care cele 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal nu vor fi suficiente, se vor mai achiziţiona şi altele.

„Este un acord-cadru care ne permite să continuăm cu achiziţia. (…) Categorii eligibile – pacienţii cu afecţiuni cronice, persoanele peste 65 de ani, gravidele, copiii şi bătrânii din centrele de ocrotire şi personalul medical sau de îngrijire care lucrează în aceste centre sunt beneficiarii vaccinării. Anul trecut, până la sfârşitul campaniei, dintre cele 2,5 milioane de doze au fost folosite 1,5 milioane. Aceasta este motivul pentru care ne-am oprit la această cantitate în sezonul 2022 – 2023. Ea este flexibilă şi poate fi suplimentată”, a arătat ministrul Sănătăţii. AGERPRES