Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) organizează ZILELE RECOLTEI – expoziție de produse cu vânzare, pe 8 – 9 octombrie 2022. Peste 50 producători importanți de legume, fructe, preparate alimentare tradiționale și crame celebre se vor reuni cu cele mai bune produse, la veritabila sărbătoare a toamnei.
Toți ieșenii sunt așteptați împreună cu cei mici deoarece vor fi organizate ateliere pentru copii care vor cuprinde activități de modelare, „face painting”, își vor putea face propriul suc de struguri, organizatorii având în plan și realizarea de ateliere pentru obținerea de must sau de sculpturi în dovleci.
„La această sărbătoare a roadelor pământului vor fi amenajate peste 50 de standuri pe care vor fi expuse legume și fructe de sezon provenite din livezile și culturile locale, preparate alimentare tradiționale realizate de producători din regiunea Moldovei. Vor fi prezenți producători de miere, plante aromatice și condimentare, ciuperci, producători și procesatori din carne de pui, porc, vită și pește, producători și procesatori de lapte. Pe lângă ardei, vinete, gogoșari, morcovi sau alte rădăcinoase, vizitatorii standurilor de la Zilele Recoltei la USV Iași vor avea la dispoziție un sortiment variat de fructe de sezon, de la mere sau pere, la prune și struguri, parte dintre ele produse de studenții noștri”, a transmis prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector al USV Iași.
Pentru ieșenii care preferă conservele preparate de gospodinele de la țară, oferta include dulcețuri, siropuri și sucuri naturale, zacuscă, dar și o gamă completă de murături tradiționale. Fermierii vor fi prezenți cu brânzeturi din lapte de oaie, vacă, bivoliță și capră, produse după rețete consacrate, dar și unele specialități.
„Zilele Recoltei, o veritabilă sărbătoare a toamnei, va fi un eveniment ce va oferi tuturor celor interesați, fermieri și vizitatori, ocazia de a se întâlni, iar în plus subliniem rolul nostru, a USV Iași de a se implica activ în comunitate, cu accent deosebit pe foștii absolvenți”, a mai spus prof. univ. dr. Vasile Stoleru.
Intrarea publicului la eveniment este liberă, iar parcarea asigurată.